O data cu relaxarea indicatorilor cererii si ofertei, apare si riscul de neplata, risc pe care il suporta si imprumutatul, si banca. Daca in cazul clientului bancar riscul de neplata poate fi preintampinat doar printr-o gestionare atenta a veniturilor, in cazul societatilor bancare, acest risc este foarte bine distribuit.
Daca avem cazul simplu, majoritar pana la aceasta data, al intarzierilor cu plata ratelor, banca are un sistem de penalizare pecuniara. In functie de banca, fiecare zi de intarziere a ratei este pedepsita procentual. Cateva puncte sunt adaugate la dobanda de baza ca penalizare pentru cei care au uitat sau nu au avut banii la data scadenta. La toate bancile, penalizarile se aplica la soldul creditului, in decurs de trei luni valoarea penalizarilor putand depasi 100 de dolari. Procentul adaugat drept penalizare la dobanda de baza este cuprins intre 1% si 8% pentru creditele in valuta si intre 1% si 15% pentru cele in lei.
In cazul in care clientul a intarziat mai mult de trei luni, contractul se reziliaza, iar banca incepe procedurile de executare silita. Daca ratele solicitate sunt achitate integral, inclusiv penalizarile, in termen de 30 de zile de la primirea notificarii date de banca, nu se mai reziliaza contractul. Exista si varianta in care, la solicitarea imprumutatului, banca poate analiza preluarea creditului ipotecar de catre o alta persoana.
Felul in care o banca are incheiat contractul de credit cu o persoana fizica permite bancii sa-si continue linistita activitatea, fara sa se preocupe direct de recuperarea creditului. Astfel, pentru fiecare client, banca are incheiata o polita impotriva riscului de neplata cu o societate de asigurari. Cand nici dupa expirarea acestor amanari acordate de banci clientul nu incepe rambursarea imprumutului, bancile transfera riscul societatii de asigurari cu care are incheiate politele. La randul sau, societatea de asigurari accepta din start o pierdere neta (n.r. – dar nu mai mare decat veniturile incasate din prima de asigurare platita de banca) a carei contravaloare o achita bancii. Dupa epuizarea acestei etape incepe recuperarea propriu-zisa. Pentru aceasta etapa, institutiile de credit si societatile de asigurari au contracte cu firme specializate pe recuperarile de creanta, constituite in principal din avocati. In prima faza, aceste societati se vor indrepta catre locul de munca al persoanei rau-platnice, operandu-se poprire pe salariu. Practic, incepe o reesalonare a datoriilor clientului catre banca, deoarece legea nu permite ca veniturile salariale ale unui individ sa fie poprite intr-o proportie mai mare de 50%. Daca suma este mai mare sau persoana respectiva a ramas fara loc de munca, recurge la urmarirea bunurilor mobiliare si imobiliare ale persoanei in cauza. Pe baze juridice se ajunge la sechestru, executare silita si, in ultima faza, la licitatia bunurilor imprumutatului.
Ultimatum cu final nefericit
– Intarzierea platii ratei se penalizeaza cu procente cuprinse intre 1% si 7% peste dobanda de baza pentru creditele in valuta si cu 1%-15% pentru cele in lei.
– Daca dupa expirarea termenului de patru luni inclusiv cele 30 de zile de la primirea notificarii facute de banca, clientul nu plateste integral datoriile catre banca, aceasta incepe declansarea procedurilor de executare silita.
– Prima faza: reesalonarea creditului prin instituirea popririi pe salariu, dar nu mai mult de jumatate din cuantumul acestuia
– A doua faza: Sechestru pe bunurile mobile si imobile ale imprumutatului pe baza de decizie judecatoreasca.
– A treia faza: Vanzarea la licitatie a bunurilor sechestrate si achitarea datoriilor.
Consecinte :
– Amplificarea acestui fenomen poate conduce in primul rand la crearea unei piete second-hand, fie ca vanzarile sunt la licitatie, fie ca sunt vandute de clientul bancar inainte de declansarea procedurilor de executare pentru achitarea datoriilor.
– Scaderea nivelului de trai.
