"Municipalitatea din Madrid va utiliza toate mijloacele necesare pentru a pune în aplicare decizia Comisiei Europene şi a recupera ajutoarele de 18,4 milioane de euro acordate Real Madrid", se arată într-un comunicat de presă. 

Primăria din Madrid, condusă din 2015 de fostul judecător Manuela Carmena, a adăugat că până la începutul lunii septembrie va comunica executivului comunitar suma totală, inclusiv dobânzile, ce urmează a fi recuperată şi proba demersurilor demarate în acest sens. 

La începutul lunii iulie, Comisia Europeană a cerut cluburilor spaniole de fotbal FC Barcelona, Real Madrid, Valencia, Atletico Bilbao, Atletico Osasuna, Elche şi Hercules să returneze ajutoare publice în valoare de mai multe milioane de euro acordate de autorităţile publice. Executivul comunitar a ajuns la concluzia că ajutoarele publice acordate unui număr de şapte cluburi profesioniste de fotbal din Spania le-au conferit acestora un avantaj incorect faţă de alte cluburi, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederile comunitare privind ajutoarele de stat. 

În cazul Real Madrid, CE a cerut acestui club să returneze 18,4 milioane de euro, după ce a investigat un transfer de terenuri între clubul de fotbal şi municipalitatea din Madrid, iar un studiu independent a ajuns la concluzia că terenul implicat în această tranzacţie a fost supraevaluat. 

Comisia a dat statului spaniol o perioadă de patru luni pentru a executa decizia sa.