Obiectul cauzei dosarului este “procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni”, iar materia juridică – “faliment”. Antena TV Group are de recuperat de la RCS & RDS o creanţă de 2,1 milioane lei, inclusiv TVA.

Suma reprezintă banii pe care RCS&RDS ar fi trebuit să îi platească Antena TV Group pentru retransmisia televiziunilor Antena 3 şi Euforia TV în perioada ianuarie – iunie 2010.
Insolvenţa companiei RCS&RDS a mai fost solicitată, în cursul anului trecut, şi de către societăţile Euroline şi Star Print Trade Co, termenele de judecată fiind stabilite pentru luna iunie 2011.
Compania RCS & RDS este controlată de omul de afaceri Zoltan Teszari, 41 ani, unul dintre cei mai discreţi oameni de afaceri autohtoni. Acesta are o avere estimată la 500 de milioane de euro, conform Top 300 Capital. Zoltan Teszari  deţine 43% din RCS&RDS. Ceilalţi acţionari ai RCS&RDS sunt fondurile de investiţii Epic, Quadrant şi câţiva oameni de afaceri români şi manageri ai firmei.
Societatea Antena TV Group SA, care operează licenţele televiziunilor Antena 1, Antena 2, Euforia TV, Antena 3 şi Antena 1 International, este controlată de familia Voiculescu. Camelia şi Corina Voiculescu au o avere estimată la 1.000-1.100 milioane de euro, conform Top 300 Capital.
În anul 2009 RCS&RDS a avut un profit operaţional de 274 milioane de dolari, la venituri de 710 milioane de dolari.

Conform agenţiei de evaluare financiară "Moody"s, RCS & RDS trebuie să plătească sau să refinanţeze în acest an datorii de 175 milioane de dolari către bănci, iar anul viitor suma creşte la 375 milioane de dolari

Pe lângă aceste datorii RCS&RDS va cheltui o sumă importantă de bani pe achiziţia drepturilor de difuzare pentru meciurile de fotbal din Liga I a României, pentru care compania plăteşte în acest moment 34 milioane de euro pe sezon.
Reprezentanţii RCS&RDS nu au oferit niciun comentariu, aceştia fiind prezenţi la Liga Profesionistă de Fotbal pentru achiziţionarea caietului de licitaţie pentru drepturile TV din Liga 1, potrivit departamentului de relaţii publice.
RCS-RDS cumpără UPC?

La sfârşitul lunii trecute au ciculat mai multe zvonuri potrivit cărora RCS&RDS intenţionează să îi cumpere pe rivalii de la UPC.  Suma vehiculată este de 300 de milioane de dolari. Dacă această tranzacţie s-ar încheia RCS-RDS ar putea controla aproape 70% din piaţa de cablu TV.

În 2009, UPC a înregistrat pierderi de 120 de milioane de euro, în condiţiile în care cifra de afaceri a fost de doar 116 milioane de euro.