Cum am ajuns aici? Păi, atunci când istoricii vor încerca să facă un sumar al modului în care echipa lui Trump a înțeles să reacționeze în fața coronavirusului, le vor trebui doar câteva paragrafe.

“Vorbeau ca și când ar fi închis țara așa cum a făcut China. Au acționat ca și când s-ar fi îndreptat spre o imunitate în spirit de turmă, ca în Suedia. Dar nu s-au pregătit pentru nimic din toate astea. Și au pretins că sunt superiori sub ambele aspecte. Până la urmă, s-au ales cu ce era mai rău prin toată lumea – o contaminare virală necontrolată și un șomaj catastrofal. După care povestea chiar s-a agravat.

Pe măsură ce virusul se răspândea, companiile își încetau din nou activitatea, iar școlile și universitățile erau paralizate, întrebându-se dacă să se deschidă sau să rămână închise la toamnă, procentele lui Trump din sondaje se prăbușeau. Joe Biden a preluat conducerea cu 15 procente într-un sondaj comparativ.

Așa că, într-un efort disperat de a-și salva campania, Trump și-a îndreptat atenția asupra Manualul Oficial destinat Dictatorilor din Orientul Mijlociu și a găsit exact ce căuta, respectiv, un capitol intitulat ‘Ce e de făcut atunci când poporul se întoarce împotriva ta?”.

“Răspuns: învrăjbește-i pe unii împotriva celorlalți, după care proclamă-te drept singura persoană care poate asigura legea și ordinea“.

Slavă Domnului, America nu este Siria, încă!, dar Trump adoptă aceeași tactică la care a recurs și Bashar al-Assad în 2011, când în orașul sirian Dara, din sudul țării, au izbucnit niște proteste în sprijinul reformelor democratice; ulterior, protestele s-au răspândit în toată țara.

Dacă Assad ar fi lansat cât de cât vreo ofertă vizând lărgirea participării la viața politică, el ar fi fost ovaționat de cei mai mulți dintre sirieni, care l-ar fi considerat salvatorul națiunii. În timpul demonstrațiilor, una dintre cele mai răspândite lozinci a fost “Silmiya, silmiya” (“Pașnic, pașnic“).

Dar Assad nu dorea să împartă puterea cu nimeni, așa că el s-a asigurat ca protestele să nu fie pașnice. El și-a pus soldații să tragă și i-a arestat pe demonstranții nonviolenți, mulți dintre ei, musulmani sunniți. Cu timpul, elementele pașnice și laice din mișcarea democratică siriană au fost marginalizate în timp ce vajnicii islamiști au început să-și pregătească lupta împotriva lui Assad. Între timp, revolta s-a transformat într-un adevărat război civil pe viață și pe moarte între forțele șiite alawite ale lui Assad și diverse grupări jihadiste sunnite.

Al-Assad a obținut exact ce a vrut – nu un război între dictatură și poporul care dorea în mod pașnic să-și facă vocea auzită, ci un război cu radicali islamiști în care el putea să joace rolul de păstrător al legii și ordinii, sprijinit fiind de Rusia și de Iran. În cele din urmă, țara i-a fost distrusă, iar sute de mii de sirieni au fost omorâți sau siliți să fugă. Dar Assad a rămas la putere. Astăzi, el este dulăul aflat deasupra unui munte de ruine.

Am toleranță-zero pentru orice american care recurge la violență în oricare din orașele americane, din cauză că asta afectează căminele și afacerile deja grav prejudiciate de coronavirus – multe dintre ele aparținând minorităților – și din cauză că violența nu face decât să slăbească majoritatea necesară în vederea unei schimbări.

Dar atunci când l-am auzit pe Trump afirmând – așa cum a făcut-o luni, în Biroul Oval – că va trimite în orașe forțele federale, adică acolo unde primarii locali nu l-au invitat, primul cuvânt care mi-a venit în minte a fost ‘Siria’.
Fiți atenți la ce a spus Trump: “Am să fac eu ceva – asta pot să vă spun. Pentru că n-o să lăsăm New York-ul și Philadelphia și Detroit-ul și Baltimore și toate astea din Oakland într-o mizerie. Nu vom permite să se întâmple așa ceva în țara noastră“.

Trump a subliniat că toate aceste orașe “sunt conduse de niște democrați foarte liberali. De fapt, toate sunt conduse de Stânga radicală. Dacă Biden va intra în scenă, asta va fi valabil pentru toată țara. Întreaga țară se va duce la dracu’“. Cum toate astea provin din Manualul Dictatorului din Orientul Mijlociu, fenomenul este înfiorător.
Populiștii autoritari – fie că este vorba despre Recep Tayyip Erdogan al Turciei, despre Jair Bolsanaro din Brazilia, despre Rodrigo Duterte din Filipine, despre Vladimir Putin al Rusiei, despre Viktor Orban al Ungariei, despre Jaroslaw Kaczynski al Poloniei sau despre al-Assad – “câștigă învrăjbind populația și proclamându-se drept salvatori ai oamenilor de rând și de bine în fața agenților subversiunii și ai ‘poluării culturale‘“, explică Larry Diamond de la Stanford, autorul cărții “Ill Winds: Saving Democracy From Russian Rage, Chinese Ambition, and American Complacency” (Vânturi potrivnice: Salvarea democrației din fața furiei rusești, a ambițiilor chineze și a mulțumirii americane de sine).

În fața unui asemenea pericol, Stânga trebuie să se arate isteață.

Potrivit cotidianului The Washington Post, un nou sondaj al acestui ziar, realizat în colaborare cu canalul ABC News, a constatat că “majoritatea americanilor sprijină mișcarea Black Lives Matter (Viețile negrilor contează, n. red.), iar un procent-record de 69% afirmă că, în sistemul penal de justiție, negrii și alte minorități nu sunt tratați la fel ca albii. Dar, în general, populația se opune orientării unor fonduri destinate poliției spre serviciile sociale sau demolării unor statui ale generalilor Confederației sau ale unor președinți care au lăsat oamenii în sclavie”.

Toate aceste violențe de stradă și aceste pledoarii în sprijinul reducerii finanțării poliției nu fac decât să dea apă la moară eficientelor declarații ale lui Trump pe care l-am văzut la televizor. Arată cam așa: Sună un telefon și începe înregistrarea: “Ați sunat la serviciul de urgență al poliției, 911. Din cauza reducerii fondurilor, ne pare rău, dar nimeni nu vă poate prelua apelul. Dacă doriți să reclamați un viol, vă rugăm să apăsați pe 1. Dacă vreți să reclamați o crimă, apăsați cifra 2. Ca să raportați un jaf, apăsați pe 3. Pentru orice delict, lăsați-vă adresa și numărul de telefon, iar cineva vă va contacta. În prezent, timpul nostru estimat de așteptare este de cinci zile. La revedere“.

Protestatarii de azi trebuie să-l păcălească pe Trump și să se inspire de la un alt lider din străinătate – un liberal – Ekrem Imamoglu, care a reușit să câștige alegerile din 2019 devenind primarul orașului Istanbul, deși ‘neliberalul‘ Erdogan a apelat la orice truc murdar posibil ca să fure alegerile. Strategia campaniei electorale a lui Imamoglu s-a numit ‘iubirea radicală‘.

Prin iubire radicală s-a subînțeles contactul cu susținătorii lui Erdogan mai tradiționaliști și mai habotnici, apropierea de ei, manifestarea unui respect față de ei și o demonstrație clară prin care să li se spună că nu ei reprezintă ‘dușmanul‘ și că dușmanul este Erdogan, din cauză că el este inamicul unității și al respectului reciproc și că, fără ei, nu se poate înregistra vreun progres.

Iubirea radicală. Ce idee bună! Pariez că ea ar merge și în America. Este riposta perfectă la politica învrăjbirii promovată de Trump – și e o strategie pe care el nu o va putea imita niciodată, conform nytimes.com.