Călin Georgescu pare să își fi reconsiderat poziția privind retragerea din viața politică. Deși anunțase anterior că, în urma eșecului electoral și a problemelor legale, intenționează să renunțe definitiv la orice implicare politică, surse apropiate de acest caz au relatat că acesta ar fi revenit asupra deciziei.
Călin Georgescu ar fi declarat că, în cazul apariției unor situații de criză, care ar necesita sprijinul său, nu exclude posibilitatea de a se întoarce în prim-planul politicii românești, potrivit România TV .
Susținătorii săi au rămas alături de el, chiar și după rezultatele slabe de la alegeri. În fiecare săptămână, când se prezintă la controlul judiciar, acesta este întâmpinat cu flori de către zeci de simpatizanți. Gesturile de susținere par să îl încurajeze să nu rămână departe de scenă, cel puțin nu definitiv.
În ciuda acestor semnale privind o eventuală revenire, Călin Georgescu rămâne în centrul unui dosar penal. Contestația sa împotriva prelungirii controlului judiciar cu încă 60 de zile a fost respinsă de Judecătoria Sectorului 1. Potrivit informațiilor publice, el este cercetat pentru șase infracțiuni, dintre care cea mai gravă vizează instigarea la acțiuni împotriva ordinii constituționale.
Georgescu a susținut că se confruntă cu o hărțuire politică și a calificat situația drept un abuz, menționând că libertatea de exprimare este un element definitoriu al democrației, iar în lipsa acesteia, societatea alunecă spre dictatură.
”Trăiesc evidența unui abuz evident pe care nu l-aș fi crezut posibil după căderea comunismului. Este o hărțuire politică fățișă, incompatibilă cu legea și cu bunul-simț. De aceea, aș dori să fiu foarte concis: nu se poate face justiție decât în sala de judecată, și nu la televizor, iar libertatea de expresie definește o democrație adevărată.
Dacă ea este atacată, atunci se merge pe trepte ale dictaturii”, a spus Georgescu.