Un sondaj recent realizat de INSCOP arată că 71,7% dintre români se opun ideii ca România să părăsească Uniunea Europeană, formațiune la care a aderat, alături de Bulgaria, în 1 ianuarie 2007.

Ultimul sondaj oficial arată dorința românilor de a rămâne în UE

Peste 70% dintre români susțin calitatea României de membru al Uniunii Europene, iar trei pătrimi dintre români nu doresc destrămarea Uniunii Europene și vor unirea cu Basarabia, potrivit capitolelor patru și cinci ale sondajului de opinie intitulat „Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naţionalist în era dezinformării şi fenomenului ştirilor false” realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group.

„Percepția privind avantajele aderării la Uniunea Europeană s-a îmbunătățit semnificativ comparativ cu luna septembrie 2021, revenind la un nivel înregistrat anterior crizei politice de la finalul anului trecut. Pe de altă parte, subiectul ieșirii României din Uniunea Europeană (RO-Exit), deși se menține constant la un nivel  de susținere de 20% și 25%, trei pătrimi din populație respinge atât ieșirea României din Uniunea Europeană, cât și ideea destrămării Uniunii Europene, motivațiile fiind cât se poate de pragmatice.

Chiar și cei care cred că interesul național este prioritar în fața regulilor europene sunt de părere, în proporții covârșitoare, că este totuși în interesul național al țării ca România să rămână membră a Uniunii Europene. Per ansamblu, observăm că depășirea crizei politice de anul trecut, formarea unei coaliții largi, stabile, dar și sentimentul de insecuritate provocat de Rusia au revitalizat adeziunea la valorile și reperele euro-atlantice”, arată Remus Ștefureac, președinte Strategic Thinking Group.

Avantajele și dezavantanjele aderării la UE

Atunci când se vorbește despre avantaje vs. dezavantaje ale aderării României la UE, punând în balanță toate implicațiile asupra vieții economice și sociale, asupra familiei și vieții personale, 54,9% dintre cei chestionați (față de 47,2% în septembrie 2021, 56,2% în iunie 2021 și 61,4% în martie 2021) consideră că aderarea României la Uniunea Europeană a adus mai degrabă avantaje, în timp ce 40,8% sunt de părerea contrarie (față de 46,1% în septembrie 2021, 35,1% în iunie 2021 și 35,2% în martie 2021). Nu știu sau nu răspund la această întrebare 4,3%.

Grafic cu percepția românilor legată de avantajele vs. dezavantajele aderării României la UE. Captură foto: strategicthinking.ro
În ceea ce privește ieșirea României din Uniunea Europeană, 71,7% dintre români se opun ideii ca România să părăsească blocul comunitar, în timp ce 25,2% ar fi de acord cu o asemenea perspectivă și 3,1% nu știu sau nu răspund.

Se dorește sau nu destrămarea UE?

Legat de destrămarea UE, 75,3% dintre respondenți nu ar dori ca Uniunea Europeană să se destrame în următorii ani, în timp ce 19% își doresc o asemenea evoluție, iar 6,7% nu știu sau nu răspund.

Grafic cu percepția românilor legată de destrămarea blocului comunitar al Uniunii Europene. Captură foto: strategicthinking.ro
Românii acordă importanță și rolului UE în dezvoltarea economică a României. Afirmația „În viitor, România s-ar dezvolta mai bine economic dacă ar fi în interiorul Uniunii Europene” întrunește acordul a 63,2% dintre cei intervievați (față de 57,8% în septembrie 2021, 62,9% în iunie 2021). Totodată, 29,4% consideră că „în viitor, România s-ar dezvolta mai bine economic dacă ar fi în afara Uniunii Europene” (față de 32,9% în septembrie 2021 , 27% în iunie 2021), iar 7,5% nu știu sau nu răspund.