Rareș Bogdan vrea Schengen pe toate tipurile de granițe în 2024

Europarlamentarul Rareș Bogdan a subliniat că pentru România este acceptabilă doar intrarea în Spațiul Schengen în 2024, însă pe toate tipurile de frontiere.

Mai mult, el este de părere că problema actuală de negociere este simplă. Trebuie să obținem un singur vot în privința aderării, evitând divizarea între aderarea aeriană, cea terestră și feroviară.

„În momentul acesta, faţă de anul trecut România are o altă situaţie. Culoarele diplomatice dintre România şi Austria sunt deblocate şi după ce 7 luni de zile nu au fost purtate dialoguri, începând din august au început dialoguri susţinute şi poziţia Austriei se va flexibiliza şi veţi vedea o schimbare de opinie”, a precizat europarlamentarul PNL.

Eurodeputatul susține că din momentul în care Austria nu se mai opune, problema Schengen se simplifică. El consideră că supunerea la vot ar trebui să se întâmpla în următoarele 3 luni.

„Austria nu mai spune nu României iar chestiunea pe care o avem acum de negociat este una singură şi e foarte simplă, să avem un singur vot, nu două, cum se fac propuneri, deocamdată neoficiale, din partea partenerilor austrieci, (..) ar spune acum dăm un vot pentru intrarea în următoarele 3 luni pe zona de Schengen aeroportuar urmând să avem un alt Consiliu JAI în care să hotărâm intrarea pe terestru şi feroviar, unde ne interesează în mod deosebit pentru că acolo sunt banii.

Negocierile au început în luna august, de atunci se lucrează la acest răspuns. Acum, Cătălin Predoiu, cu echipa de la Interne, Preşedinţie, Externe, cu europarlamentarii români, lucrează la un un alt subiect, cuplaj, chiar dacă intrarea se face pe un calendar diferenţiat, esenţa fiind 2024.

Pentru noi, acceptabilul este doar intrarea în Schengen în 2024, pe toate tipurile de graniţe”, a explicat reprezentantul PNL.

Totodată, el a îndemnat clasa politică românească la rațiune și echilibru. Potrivit lui, „retragerea de pe 5 decembrie a fost una strategică”.

spațiul Schengen
SURSA FOTO: News18.ro

Europarlamentarul discută condiția legată de primirea migranţilor

În legătură cu informațiile privind condițiile legate de primirea migranților, Rareș Bogdan a explicat că situația pentru România nu se schimbă, deoarece țara are Acordul Dublin și acorduri Frontex privind reciprocitatea. Între timp, Bulgaria nu le are semnate.

„În momentul ăsta, România are 224 de migranţi în centrele din Banat şi Ilfov, unde pot fi găzduiţi până la 2.000 de migranţi. Nu există o problemă pentru România în ce priveşte migranţii şi să luăm cotă de migranţi”, a explicat Rareş Bogdan.

El a mai adăugat că „se bucură că preşedintele Iohannis a început un demers în zona aceasta şi lucrurile arată mult mai bine, dar ”nu o să spună niciodată că este trist că este într-un moment în care la Palatul Victoria este un premier de stânga şi nu unul de dreapta”.

„Bine că se întâmplă (…)Pentru noi este esenţial ca în 2024, până la alegerile parlamentare, pe 2 decembrie sau când vor fi ele, să avem acest dosar Schengen terminat”, a mai precizat el.

Potențial uriaș pentru România în 15 ani

Rareș Bogdan a făcut și o promisiune optimistă pentru viitorul României. El a afirmat că în maxim 15 ani țara va atinge un nivel de trai mai bun decât în peste 70% dintre țările europene.

Promisiunea sa este asociată cu ideea de a transforma România într-un „tigru european” și de a aduce prosperitate țării într-un viitor relativ apropiat.

Iată cum argumentează acest lucru europarlamentarul PNL, care susține că se bazează doar pe cifre.

„Nu garantez că în următorii 3, 4, 5 ani se va trăi mai bine ca în Spania, sau Portugalia sau în Grecia, dar pot să le garantez că în 10 ani se va trăi mai bine în ţara asta decât în Portugalia, sau în Belgia, sau decât în Polonia. (…)

„În România, între 12 şi 15 ani de aici înainte se va trăi mai bine decât în peste 70% din ţările europene, şi ştiu ce vorbesc, şi ştiu de ce. (…)

„România va fi un tigru european şi va avea soarta pe care o au ţările din Orientul Mijlociu, datorită gazului, datorită energiei, datorită alimentelor, marea provocare pentru următorii 50 de ani, la nivel global” a declarat europarlamentarul PNL, potrivit Prima News.