Rafila cere soluții pentru pacienții cu boli cronice: PSD vrea convocarea conducerii Parlamentului
Sursă: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Revoltă pe scena politică. Social democrații cer de urgență convocarea conducerii Parlamentului pentru a găsi soluţii legislative în privinţa accesului limitat al pacienţilor cu boli cronice la tratament în spital.
Anunțul a fost făcut de Alexandru Rafila. Potrivit acestuia, PSD solicită convocarea, la începutul săptămânii viitoare, a unei şedinţe a Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului la care să participe ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi preşedinţii comisiilor parlamentare de sănătate.
Amintim faptul că precizările lui Rafila vin în contextul în care unitățile sanitare publice din țară suspendă, pentru 30 de zile, internările și intervențiile chirurgicale care nu reprezintă urgențe, din cauza creșterii numărului de cazuri de Covid-19.
Profesorul Rafila susține că acesta nu este un demers politic ci doar o încercare de a rezolva această situație, în contextul în care bolnavii cronici se simt discriminați de toate cele întâmplate.
„Nu este un demers politicianist, este o încercare să găsim o rezolvare, dacă va fi nevoie, de natură legislativă în Parlamentul României, împreună cu cei care sunt mandataţi din punct de vedere legal să gestioneze această problemă, respectiv ministrul Sănătăţii şi şeful DSU, încât pacienţii care au boli cronice să nu se mai simtă discriminaţi, să nu mai fie discriminaţi şi ceea ce s-a întâmplat la sfârşitul anului trecut, respectiv această mortalitate în exces care a afectat zeci de mii de persoane, să nu se mai producă şi în acest an”, a explicat Rafila, într-o conferinţă de presă.
În același timp, profesorul Rafila a amintit și de ordinul DSU emis în urmă cu două zile şi avizat de Ministerul Sănătăţii referitor la tratarea în sistemul sanitar doar a urgenţelor medico-chirurgicale.
Guvernul a eșuat
Potrivit acestuia, ordinul a fost criticat de mai multe organizaţii ale pacienţilor, în contextul în care anumiți pacienți ar putea rămâne cu sechele dacă nu vor fi tratați la timp. Totodată, unii dintre ei ar putea ajunge chiar și să moară.
„Există multe categorii de pacienţi la care limitarea accesului la servicii medicale timp de 30 de zile poate duce la înrăutăţirea stării de sănătate, îi poate afecta foarte serios. Ce s-a întâmplat anul trecut când a fost emis un ordin similar ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi. În lunile octombrie, noiembrie, decembrie ale anului trecut s-a înregistrat în România o super-mortalitate, excluzând din această socoteală pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2, de circa 6.000 de persoane.
Există şi acum acest pericol datorită limitării accesului la servicii de sănătate pentru foarte mulţi pacienţi, încât ei să fie în situaţia să li se înrăutăţească starea de sănătate şi să sufere sechele, fie, Doamne fereşte, pentru unii să se ajungă la deces. Noi trebuie să găsim împreună o soluţie la această situaţie”, a adăugat Alexandru Rafila.
În ceea ce privește atitudinea Guvernului Cîțu, Rafila susțien că toate măsurile luate au eșuat. România înregistrează ziilnic peste 15.000 de infectări și peste 300 de decese, iar acest lucru nu trebuie să creeze o discriminare în cazul altor categorii de persoane.
„Discutăm despre un Guvern demis. Acest Guvern, prin măsurile sau prin lipsa măsurilor pe care le-au luat sau nu le-au luat, a dus la această situaţie fără precedent. Înregistrăm deja 15.000 de cazuri pe zi, peste 300 cazuri de deces de infecţia cu coronavirus, dar acest lucru nu trebuie să constituie discriminare în ceea ce priveşte accesul altor categorii de persoane suferinde la servicii medicale”, a subliniat el.
Profesorul Rafila a mai menționat că în cazul în care în urma consultărilor din Birourile permanente reunite rezultă că este nevoie de o lege, va fi propus un act normativ care să fie dezbătut în procedură de urgenţă.
„Trebuie să avem cu toţii o opinie convergentă, pentru că pacienţii cu boli cronice nu aşteaptă. Gândiţi-vă numai pacienţii infectaţi cu HIV care nu primesc tratament, starea lor de sănătate se poate înrăutăţi oricând şi, dacă nu au acces în spitale, boala degenerează şi scapă de sub control. Sunt peste 17.000 pacienţi infectaţi HIV, dar sunt milioane de alţi pacienţi cu boli cronice. Nu putem să-i privăm timp de o lună de zile de accesul la servicii de sănătate”, a mai evidenţiat Alexandru Rafila.
Gabriela Firea cere redeschiderea spitalelor
La rândul ei, și senatoarea PSD, Gabriela Firea a solicitat convocarea de urgență a ședinței conducerii Parlamentului pentru anularea deciziei care „îi condamnă pe oamenii care nu reprezintă urgențe medicale să nu fie internați sau operați”.
Într-o postare pe pagina de Facebook, Gabriela Firea susține că România se află sub amenințarea unei ”bombe cu ceas” lăsată de fostul Guvern. Potrivit acestia, unii pacienți sunt obligați să se descurce singuri, anumite boli agravându-se în timp.
„Trecutul guvern a lăsat în urmă o bombă cu ceas! Printre ultimele decizii criminale a fost cea care îi condamnă pe oamenii care “nu reprezintă urgențe medicale” să NU fie internați sau operați”! Să se descurce singuri! Cum să facă? Să negocieze cu boala, cu suferința lor? Cum să amâne? Cine stabilește asta? Agravarea bolilor prin întârzierea intervențiilor chirurgicale și a tratamentului adecvat poate fi fatală!
Cât trebuie să mai sufere oamenii? Până unde merg iresponsabilitatea, nepriceperea si haosul? Din ce vedem de un an încoace, nu există nicio limită”, scrie Gabriela Firea pe pagina sa de socializare.
Totodată, fostul primar al Capitalei a mai adăugat că speră ca toate deciziile care pun în pericol viețile oamenilor să fie anulate, iar spitalele să fie deschise pentru toată lumea. Firea susține că boala ”nu așteaptă”, iar anumite cazuri contează în fiecare zi.
„Guvernul a căzut ieri în parlament, poate măcar în al 12-lea ceas, din postură interimară, vor fi anulate deciziile aberante care pun în pericol viețile oamenilor! Deschideți spitalele pentru toți pacienții! Toți au dreptul la sănătate! Cerem convocarea de urgență a ședinței conducerii Parlamentului pentru anularea deciziei de neînțeles care aduce românii la disperare!
Boala nu așteaptă! Sunt cazuri pentru care fiecare zi contează! Fiți oameni și voi, ascultați problemele reale!
Anul trecut au decedat cu 6000 de români mai mult față de anii trecuți! Așa de bine ați condus țara prin pandemie”, conchide senatorul PSD, Gabriela Firea.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





