Bitcoin a reușit să revină deasupra pragului de 20.000 dolari americani

Bitcoin a reușit să revină deasupra pragului psihologic de 20.000 USD, ceea ce reprezintă o victorie importantă pentru cumpărători, cel puțin pentru moment, întrucât arată că nu sunt dispuși să renunțe cu ușurință la acest nivel.

Bitcoin traversează o perioadă de consolidare de aproape 3 săptămâni, oscilând între 18.000 USD și 22.000 USD. Între timp, iunie 2022 a adus cea mai amplă ieșire lunară de unități de Bitcoin de pe burse din istorie. Datele Onchain au indicat că peste 150.000 de BTC au părăsit schimburile centralizate în ultima lună. Acest fapt ne indică două lucruri.

În primul rând, sugerează o deteriorare a încrederii investitorilor în bursele de criptomonede, chiar și în cele importante, după măsurile luate în ultima perioadă. Printre acestea s-au numărat suspendarea retragerilor și chiar inițierea procesului de faliment, ceea ce pune în pericol deținerile investitorilor.

În al doilea rând, ar putea sugera că investitorii încep să aibă o abordare pe termen mai lung, preferând să își păstreze monedele în portofelele personale. O posibilă explicație ar putea fi așteptările legate de o perioadă extinsă de recuperare, scoțând din discuție o revenire rapidă a pieței monedelor virtuale. Mai multe firme, inclusiv Celsius, Babel Finance și Vauld au luat măsuri drastice.

Marți, Vauld a primit o ofertă de preluare de la Nexo, o firmă rivală, după ce a anunțat suspendarea serviciilor. Piața monedelor virtuale se confruntă cu o criză severă de lichiditate, deoarece platformele întâmpină dificultăți în a face față unui val de retrageri, pe fondul unei scăderi puternice a prețurilor monedelor digitale.

Fluxul de știri negative din spațiul activelor digitale a fost mai lent în ultimele zile. Cu toate acestea, industria continuă să fie caracterizată de „un nor” de neîncredere și teamă. Acest scenariu este susținut și de indicatorul de „Teamă și Lăcomie”, care, în prezent, indică o valoare de 18 puncte, ceea ce sugerează frică extremă.

Companiile încearcă să găsească diferite metode de a atrage capital

În acest context, companiile încearcă să găsească diferite metode de a atrage capital. Un exemplu este bursa de active digitale Bitstamp, care intenționează să perceapă o taxă lunară de inactivitate pentru anumiți utilizatori, deoarece scăderea pieței afectează volumul de tranzacționare din industrie.

Astfel, începând de la 1 august, anumitor conturi inactive le va fi percepută o taxă de inactivitate de 10 EUR pe lună. Utilizatorii din SUA nu vor fi supuși taxelor. Bursele de active digitale au căutat modalități de a-și reduce dependența de veniturile din tranzacționare, care tind să scadă în timpul recesiunilor prelungite ale pieței.

Coinbase, cel mai mare schimb de monede digitale  din SUA, a avertizat că volumul tranzacțiilor în al doilea trimestru va fi mai mic decât în primele trei luni ale anului. FTX US s-a extins recent în activitatea de tranzacționare cu acțiuni, o modalitate de a diversifica sursele de venituri, captând în același timp un grup mai larg de investitori de retail.

Conform unor indicatori, piața de scădere a activelor digitale din 2022 a fost cea mai dură de până acum, majoritatea investitorilor în Bitcoin aflându-se în pierdere și continuând să vândă în pierdere. Ca răspuns la scăderea rapidă a prețurilor jetoanelor, unii investitori s-au orientat către active de refugiu, unii au ieșit complet de pe piață, iar alții s-au îndreptat în mod surprinzător către piața instrumentelor derivate cu suport pe active digitale, scrie într-un comunicat de presă emis de către XTB România.