Putin e terminat! Greșeala fatală făcută de Rusia. Nu se aștepta nimeni la asta
Sursă: Dreamstime
Pe 24 februarie, președintele Vladimir Putin a dat ordinul de invazie al Ucrainei. Lucrurile nu au mers însă cum s-ar fi așteptat liderul de la Moscova, astfel încât războiul continuă de aproape cinci săptămâni.
Istoricul german Wolfgang Eichwede, specialist pe problemele Europei de Est, trage un semnal de alarmă în acest context. El a vorbit despre războiul din Ucraina, dar și despre greșelile făcut de Vladimir Putin care ar putea duce la sfârșitul regimului său.
Mai exact, într-un articol realizat pentru Weser-Kurier, istoricul susține că regimul președintelui rus Vladimir Putin s-a „împovărat cu o greutate căreia nu-i va putea face față”, el făcând referire la războiul din Ucraina care a început la data de 24 februarie.
Totodată, el susține și că rezistența va fi un factor destabilizator pentru agresor pe termen lung. Acesta a dat exemplu prăbușirea Uniunii Sovietice, sub ”supraîncărcarea sa militară imperială”.
„Și fosta Uniune Sovietică s-a prăbușit sub supraîncărcarea sa militară imperială”, adaugă el.
Istoria s-ar putea repeta
Istoricul susține că din perspectivă istorică, Putin nu doar că încalcă toate valorile ONU, dar acționează chiar și împotriva poporului pe care îl conduce. Referitor la atitudinea Europei în acest sens, Eichwede scrie că Europa va trebui să-și reducă drastic dependențele în sectorul energetic și să-și consolideze apărarea militară.
Pe de altă parte, acest lucru nu va fi deloc ușor, avertizează acesta.
„În același timp, trebuie să vedem cum ne putem menține și intensifica relațiile cu societatea și cultura Rusiei, ceea ce nu este ușor având în vedere confruntarea tot mai mare. Dar avem experiență cu aceasta din epoca sovietică.
Ucraina este o parte din noi, din Europa. Vladimir Putin nu distruge doar țara vecină, ci și pe cea a lui. Ne distruge și pe noi”, maia spune Eichwede.
Negocierile continuă
Menționăm faptul că la aproape cinci săptămâni după începerea războiului, negocierile vor continua. Astfel, de luni 28 martie și până miercuri 30 martie, delegațiile ruse și ucrainene se vor întâlni la Istanbul pentru o nouă rundă de negocieri.
Încă de duminică seară Recep Tayyip Erdogan şi Vladimir Putin au discutat pe tema organizării discuțiilor ruso-ucrainene. O reacție în acest sens a venit și de la președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Într-un interviu acordat duminică jurnaliștilor ruși independenți, liderul de la Kiev declara că Ucraina este pregătită să accepte „garanțiile de securitate şi neutralitate și statutul denuclearizat” cerute de Rusia. Condiția este însă ca trupele ruse să se retragă din țară.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





