Putin a dat ordin! România este vizată clar. Moscova ne-a ţintit în mod direct

Publicat de Bogdan Ungureanu la 6 martie 2022, 20:14

Probleme mari pentru România! Vladimir Putin ne-a luat la ţintă. Ţara noastră a fost menţionată în mod direct în cel mai nou avertisment venit de la Moscova.

Avertisment teribil pentru statele din estul Europei! România este direct vizată de mesajul Moscovei.

Mesaj ferm din Rusia! România, menţionată clar de avertismentul Ministerului rus al Apărării

Mai exact, duminică, Rusia a avertizat statele vecine cu Ucraina, în special România, să nu permită staţionarea avioanelor militare ucrainene sau utilizarea acestora în conflictul cu Rusia.

Informaţia a venit de la Igor Konaşenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării. Acesta a transmis că state vecine cu Ucraina, în special România, au permis staţionarea unor avioane de vânătoare ucrainene.

Konaşenkov a făcut referire la România şi la alte state vecine cu Ucraina, dar pe acestea din urmă nu le-a menţionat, transmite agenţia Associated Press.

“Utilizarea reţelei de aeroporturi militare ale acestor ţări pentru a servi ca baze pentru avioane militare ucrainene şi utilizarea ulterioară a acestora contra forţelor armate ruse ar putea fi considerate ca fiind implicări ale acestor ţări într-un conflict armat”, este mesajul transmis de reprezentantul Ministerului Apărării de la Moscova.

“Practic, întreaga aviaţie aptă de luptă a regimului de la Kiev a fost distrusă. Dar ştim dintr-o sursă sigură că avioane ucrainene s-au deplasat spre România şi spre alte state vecine”, a adăugat Konaşenkov.

Ţările membre NATO au voie să furnizeze avioane Ucrainei, pentru a lupta mai eficient cu Rusia

Nu este primul mesaj de ameninţare venit din partea Rusiei. Anterior, preşedintele Vladimir Putin avertizase că ţara sa va considera parte co-beligerantă orice ţară care va încerca să impună zonă de interdicţie aeriană în Ucraina.

În tot acest timp, Statele Unite ar fi dat “undă verde” ţărilor membre NATO să furnizeze avioane de luptă Ucrainei, la numai o zi după ce Volodimir Zelenski a cerut acest lucru, într-o discuţie cu senatorii americani.

Ideea instituirii unei zone de interdicţie aeriană în Ucraina a fost respinsă, vineri, la nivelul NATO.

“A fost evocat subiectul, iar statele aliate au convenit că nu trebuie să avem avioane NATO în spaţiul aerian ucrainean sau trupe NATO la sol, deoarece ne-am putea trezi cu un război total în Europa”, a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general NATO.

Instituirea de către NATO a unei zone de interdicţie aeriană în Ucraina ar risca să conducă la un “război total în Europa”, a fost şi poziţia luată de Antony Blinken, secretarul de stat american, potrivit CNN.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.