Propunere importantă a Bisericii! Se vrea canonizarea lui Mihai Viteazul
Propunere importantă a Bisericii Ortodoxe Române! Se vrea canonizarea lui Mihai Viteazul pentru evlavia, sprijinul acordat Ortodoxiei românești și eroismul cu care a protejat Creștinătatea europeană. Acestea sunt doar trei motive pentru o posibilă canonizare a Voievodului Mihai Viteazul.
Decizie importantă a Bisericii Ortodoxe Române. Părintele Mitropolit Nifon a spus la slujba de comemorare pe care a oficiat-o cu prilejul împlinirii a 420 de ani de la moartea martirică a domnitorului Mihai Viteazul că acesta ar trebui canonizat.
BOR vrea să-l canonizeze pe Mihai Viteazul
La ceremonie, care s-a desfășurat la Mânăstirea Dealu, părintele mitropolit a evocat personalitatea primului mare unificator al românilor, subliniind că acesta a reușit să stăvilească puterea Imperiului Otoman și să ofere speranță tuturor creștinilor din Răsărit.
„Viața sa duhovnicească, intensă și pilduitoare, plină de evlavie, eroismul faptelor sale de arme, marea sa contribuție la sprijinirea misiunii – pastorale a Bisericii noastre, precum și la apărarea Creștinățătii și a Europei în vremuri întunecate, îi conferă Voievodului Mihai Viteazul îndreptățirea de a fi făcute toate demersurile pentru canonizarea sa”, a spus ierarhul.
El a explicat că voievodul a sprijinit substanțial opera misionară a Ortodoxiei românești. „A ajutat în mod consistent pe românii din Transilvania, conferindu-le preoților ortodocși aceeași demnitate ca și a clericilor celorlalte confesiuni creștine.
Arepus Mitropolia ardeleană sub oblăduirea celei de la Târgoviște, ca în vremea lui Mircea cel Bătrân, a numit Ierarhi români la Muncaci și Vad, a adus preoți munteni în parohiile ardelene vacante, a extins autoritatea Mitropolitului de Alba Iulia, a ctitorit numeroase biserici și mânăstiri, dintre care amintim numai de: ansamblul mitropolitan din Alba Iulia, Mânăstirea Mihai Vodă din București, biserica din Ocna Sibiului, cea de la Târgu Mureș, ori cea a Mânăstirii Râmeți”, a spus părintele Nifon.
Părintele Mitropolit Nifon a prezentat volumele dedicate domnitorului de Editura Arhiepiscopiei Târgoviştei și le-a oferit pentru biblioteca Școlii „Mihai Viteazul” din Târgoviște.
În continuarea ceremoniei, Corala Catedralei Mitropolitane din Târgoviște a interpretat cântecul „Cea de pe urmă noapte a lui Mihai Viteazul”, iar militarii din Garnizoana Târgoviște au defilat în onoarea primului unificator al românilor.
Prima unire politică a românilor s-a făcut la 27 mai 1600, sub sceptrul lui Mihai Viteazul. Luptând să scape de dominația otomană, el a realizat că numai unirea tuturor românilor într-un stat puternic putea împlini acest scop.
Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, declara în 2018 că domnitorul era perceput în mediile diplomatice internaționale ca apărător al Constantinopolului și implicit al creștinătății într-o perioadă de expansiune a Imperiului Otoman.
Capul voievodului se află la Mănăstirea Dealu, lângă Târgoviște, ctitorie a Voievodului Radu cel Mare. Mănăstirea, care împlinește anul acesta 520 de ani, a fost restaurată între 2000 și 2008, la inițiativa și sub coordonarea Părintelui Mitropolit Nifon.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





