Prognoza meteo pentru 1 Mai și Paște

Prognoza meteo pentru 1 Mai și Paște. Potrivit prognozei meteorologice, se așteaptă temperaturi peste medie, însă sunt șanse de ploi în această perioadă.

Săptămâna 15.04.2024 – 22.04.2024

Temperaturile vor înregistra valori mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă în jumătatea sud-estică a țării, cu precădere în zona extrem de sud-estică, în timp ce în restul regiunilor acestea vor fi în general apropiate de mediile normale.

În ceea ce privește precipitațiile, se prognozează excedente, mai ales în zonele montane, dar și la nivelul întregii țări.

Săptămâna 22.04.2024 – 29.04.2024

Se preconizează că temperaturile medii vor fi ușor mai înalte decât valorile normale pentru această perioadă în regiunile extracarpatice, în timp ce în restul zonelor vor fi în general apropiate de mediile specifice.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 29.04.2024 – 06.05.2024

Valorile medii ale temperaturii aerului vor fi ușor peste mediile normale pentru acest interval de timp în toate regiunile, accentuându-se în special în cele sudice și sud-estice.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024

Mediile valorilor termice se vor poziționa ușor peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice și sud-estice, în timp ce în restul țării vor fi apropiate de mediile normale.

În ceea ce privește cantitățile de precipitații, se preconizează că vor fi în general apropiate de nivelul normal pentru acest interval, cu șanse mici de excedent în regiunile sudice.

Un val de aer rece va lovi România

Prognoza meteo ANM. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) spune că luni vom avea parte de cea mai călduroasă zi din acest an. Miercuri, mercurul din termometre se va ridica până la 33 de grade Celsius.

De joi, în schimb, vremea va fi mai rece. Termometrele vor arăta 15 grade Celsius, deci vom avea parte de o răcire a vremii cu 20 de grade Celsius.

Elena Mateescu, directorul ANM, a declarat vineri că traversăm o perioadă foarte călduroasă. Aceasta se va menține până la debutul săptămânii viitoare.

Cel puțin până miercuri, temperaturile în întreaga țară vor varia între 19 și 33 de grade Celsius.

De asemenea, marți vor fi înregistrate temperaturi de până la 31 de grade Celsius în zona de sud a țării, în timp ce în partea de vest și centru-nord vor fi între 18 și 20 de grade Celsius.

„Parcurgem o perioadă foarte călduroasă și la acest sfârșit de săptămână, și la debutul săptămânii viitoare.

Cel puțin până miercuri, la scara întregii țări vor fi temperaturi cuprinse între 19-33 de grade, pentru ziua de luni, debutul săptămânii viitoare.

Şi marți vom consemna valori de până la 31 de grade, în zona de sud a țării, în timp ce în partea de vest, centru-nord doar 18-20 de grade, pentru că își vor face apariția și ploile”, spune aceasta.

Vezi AICI cum va fi vremea!