Vremea va fi în general frumoasă în noaptea de duminică spre luni şi va ploua slab doar la munte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe creste. Minimele se vor situa între 3 grade Celsius în depresiuni și 18 grade în Dealurile de Vest.

Cât priveşte Bucureştiul, cerul va fi variabil, iar mercurul din termometre va arăta între 14 și 16 grade Celsius.

Prognoza meteo pentru luni

Luni, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării. Dacă pe litoral temperaturile vor fi suportabile, de 18 grade Celsius, în sudul ţării se va ajunge și la 31 de grade. În București, mercurul din termometre va atinge 29-30 grade Celsius, soarele va străluci puternic, iar vântul va sufla slab și moderat.

După-amiaza, izolat, la munte vor fi ploi de scurtă durată, iar în restul teritoriului, atmosfera va fi plăcută. Seara, pe arii restrânse, vor fi averse și descărcări electrice în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și în Moldova. Vântul va sufla cu 70-90 km/h la altitudini mari, iar în vest, centru și în extremitatea de sud-est, vor fi viteze de 40-50 km/h.

Prognoza meteo pentru marţi

Începând de marţi, vremea va începe să se răcească şi va deveni instabilă. În jumătatea de nord-vest a țării, răcirea va fi accentuată și vor fi averse cu descărcări electrice. După-amiaza, furtunile vor cuprinde și restul teritoriului. În București, va fi vânt, iar temperaturile maxime vor ajunge la 29 de grade, spun datele ANM.

În restul ţării, vor fi ploi torențiale, tunete, fulgere și grindină, iar pe creste vor fi precipitații mixte și rafale de peste 80 km/h. Cantitățile de apă vor depăși 25 – 35 l/mp.

Prognoza meteo pentru miercuri

În a treia zi a săptămânii, se vor înregistra ploi slabe doar la munte, dar din orele serii vor fi averse, tunete, fulgere și vânt intens în vest și în nord. În București, temperaturile vor fi de maxim 23 de grade Cesius, iar cerul va fi preponderent senin, scrie antena3.ro.

Atmofera se va menține instabilă și joi după-amiaza, în tot spațiul montan.  Furtunile vor reveni miercuri seara în Carpații Orientali și Occidentali, iar în masivele sudice, rafalele vor trece de 100 km/h.