Propunerea este parte a planului de cooperare economică şi ar urma să fie detaliată, luna viitoare, de Comisia Europeană.
Potrivit principiilor bazei de impozitare consolidate la nivel european, companiile care activează în mai multe state membre ar urma să plătească un impozit pe profit calculat centralizat. Ulterior, statele membre în care acestea operează îşi vor împărţi încasările din impozite, în funcţie de mărimea activităţii pe care respectiva companie o desfăşoară pe teritoriul fiecăreia. Fiecare stat îşi va menţine dreptul de a introduce propria taxă. În acest fel, costurile de administrare ar urma să scadă.
Propunerea este susţinută de BusinessEurope, cel mai mare grup de business din Europa, care consideră că acest sistem de impunere ar contribui la eliminarea dublei taxări. În schimb, un studiu realizat de Ernst & Young  în Irlanda arată că o bază unică de impozitare ar creşte costurile, în medie, cu 13%.
Reprezentanţii Ernst & Young din Irlanda susţin că această reglementare ar elimina avantajele pe care le au, în acest moment, ţări cu rate scăzute de taxare a profiturilor, cum sunt Irlanda, cu 12,5%, Bulgaria şi Cipru cu 10%.
Printre ţările cu rate mici de taxare a profitului se află şi România, cu 16%, Letonia şi Lituania, cu 15%, în timp ce media în cele 27 de state membre este de 23,2%. Cele mai ridicate niveluri de taxare sunt în Franţa şi Belgia, de 35% şi Germania, de 30%.