Cel mai bun câştig anual pentru bănci

Profitul net la nivelul sistemului bancar românesc a ajuns la sfârşitul lui 2022 la un nivel record de 10,2 mld. lei, în creştere cu 24,4% faţă de câştigul din 2021, iar activele au urcat la un vârf de 701,4 mld. lei, în condiţiile creşterii creditării cu un ritm mediu de 14% an/an, potrivit BNR.

Privind retrospectiv, se observă că în 2021 câştigul băncilor urcase la un vârf de 8,2 mld. lei, după ce în 2020 profitul în bankingul românesc a fost de 5 mld. lei, iar câştigul din tot anul 2019, de dinaintea pandemiei COVID-19, era de 6,3 mld. lei. În termeni anuali, până în 2020 cel mai mare profit al sis­temului bancar a fost în 2018, când câş­tigul s-a apropiat de 7 mld. lei.

Rentabilitatea activelor (ROA) şi rentabilitatea capitalului (ROE) erau la sfârşitul anului 2022 de 1,52% şi respectiv 16,59%, peste nivelurile din 2021.

Profit de 10 miliarde de lei în 2022

Pe parcursul anului 2022, după primul trimestru profitul sistemului bancar s-a apropiat de 2 mld. lei, la jumătatea anului câştigul a fost mai mult decât dublu, de circa 5 mld. lei, iar după nouă luni a urcat la 7,6 mld. lei, pentru ca la finalul anului 2022 să treacă de 10 mld. lei.

Remarca guvernatorului BNR Mugur Isărescu din vara lui 2022 că băncile „au cam sărit calul“ cu ROBOR în 2022 se vede astfel în câştigul record al băncilor de anul trecut de 10,2 mld. lei după ce ROBOR la trei luni a explodat la 7%-8% în a doua parte a anului.

Până acum, câştigurile mari obţinute de instituţiile de credit au fost, în general, corelate şi cu ascensiunea creditării şi a economiei. Creditarea a crescut cu un ritm mediu de 14% în 2022, iar economia a avut un avans de circa 5% în 2022.

Indicele ROBOR era la 3,02% la începutul anului trecut

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut joi la 7,02% pe an, de la 7,03% pe an, în şedinţa precedentă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La începutul anului trecut, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an, iar la începutul acestui an urcase la 7,56%.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a stagnat la 7,35%, în timp ce ROBOR la 12 luni a scăzut la 7,69% pe an, de la 7,70%.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,71% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul III 2022, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 4,06%.