Profesorul Arduino Paniccia, analist și președinte al Școlii de război economic și competiție internațională a acordat un interviu pentru Il Giornale în care a vorbit despre schimbările din Italia, dar și despre Mario Draghi, cel care ar urma să devină prim-ministru.

Reporter: Domnule profesor, să începem de la elementele de bază: care este diferența dintre Europa și Uniunea Europeană?

Arduino Paniccia: Există o diferență între cele două. Între timp, este util să identificăm o triadă formată din trei concepte diferite: democrațiile, foarte vii în lumea anglo-saxonă, noul experiment tehnocratic al UE și autocrațiile care astăzi împărtășesc Eurasia, și în care includem acum și Turcia. În lumea anglo-saxonă inserăm și India, care redescoperă o rădăcină de democrație. New Delhi a ales să nu urmeze autocrațiile din Eurasia, iar alegerea sa este la fel de complexă pe cât de interesantă. Europa experimentează o formă tehnocratică absolut nouă și diferită, ale cărei rezultate, pentru moment, nu sunt însă foarte reconfortante. Tehnocrația nu poate exista în sine, se bazează pe o axă: cea franco-germană care, împreună cu țările satelit – începând cu cele din Nord -, a inițiat tehnocrația în care trăim astăzi. Este un experiment care ar fi trebuit să asigure, de la Maastricht încoace, stabilitatea socială, apărarea comună și creșterea economică prin intermediul monedei comune. Mi se pare că aceste obiective nu au fost atinse.

Reporter: De exemplu?

Arduino Paniccia: Apărarea comună este inexistentă, există doar o încercare a Statului Major francez de a face ca apărarea europeană comună să devină un spin în spatele Statelor Unite. Baza pactului axa-germană nu este doar economică, ci de putere: francezii au bomba atomică, o pot folosi când vor și, în același timp, îi acoperă pe nemți cu o umbrelă. UE s-a implicat într-o auto-alimentare birocratică din ce în ce mai puternică. UE este divizată: există un Nord care își urmează propria strategie condiționată de axa franco-germană și, apoi, există o Mare Mediterană, în care vedem golul lăsat de diferite puteri și care a fost umplut de Rusia și de Turcia, două țări care sunt din ce în ce mai puțin prietene cu UE.

Reporter: Atunci cine sunt prietenii Uniunii Europene?

Arduino Paniccia: UE este un aliat misterios al Statelor Unite, având în vedere relația cu chinezii. Practic, astăzi, UE este împărțită în două: are un gol într-o zonă foarte periculoasă, nu mai este prietenă cu SUA, nu este prietenă cu chinezii decât în mod oblic, se află în conflict latent cu Rusia în Ucraina, și este în fața instanței cu Recep Tayyip Erdogan, pe care ne gândeam să-l cumpărăm cu câțiva bani. Marea Britanie a ieșit din UE, în Spania, Catalonia voia să facă o secesiune, Italia este divizată, Balcanii sunt un semn de întrebare, la Est există Pactul de la Visegrad, în timp ce Republicile Baltice trăiesc cu frica de ruși. Imaginea nu este deloc entuziasmantă.

Reporter: Povestită în acești termeni, Uniunea Europeană pare mai mult moartă decât vie…

Arduino Paniccia: Uniunea Europeană există, deși în aceste condiții. Italia este oglinda multor evenimente mai generale. La fel ca țara noastră, UE are nevoie urgentă de o revizuire totală a politicii sale de apărare și a alianțelor, precum și de o revizuire a relațiilor economice, deoarece se află în plin război economic. În plus, UE nu este echipată din punct de vedere militar. Trebuie să facă alegeri strategice adevărate, pe care tehnocrația nu este capabilă să le facă. De asemenea, pandemia a arătat că regele este nud. Covid a fost acceleratorul unui proces de declin și de criză latentă, în care axa centrală rezistă doar din motivele menționate mai sus. Contrar marilor proclamații de acum 30 de ani, UE a eșuat în reducerea inegalităților. Dimpotrivă: le-a amplificat.

Reporter: Europa și Uniunea Europeană: de ce sunt diferite?

Arduino Paniccia: Începem să credem că UE nu poate coincide cu Europa. Această transformare afectează multe dintre puterile mondiale. Marilor puteri le este greu să se regăsească. Chiar și SUA nu mai sunt ceea ce am cunoscut. Și Rusia trebuie să se recunoască într-o autocrație care s-a îngenunchiat în fața Chinei. Chinezii par a fi singurii care pentru moment se regăsesc pe sine. În ciuda miilor de întrebări despre pandemie – cu morții pe stradă -, chinezii par a fi „în pielea lor”. Europa, în schimb, nu știu dacă va reuși să se regăsească, mai ales în rolul UE.

Reporter: Și Italia? Care este relația sa cu Uniunea Europeană?

Arduino Paniccia: Avem două căi față de Uniune. Una ar fi de a reuși să punem pe masă, cu mare capacitate, interesele foarte delicate din Marea Mediterană. Este dificil să faci Europa de Nord să înțeleagă ce este Marea Mediterană. Cealaltă cale: să avem o relație cu Europa, în care să reușim să ne integrăm. Vom pierde unele caracteristici, dar integrarea nu ar mai privi Maastricht, ci alianța cu SUA, integrarea în privința tehnologiilor și concentrarea resurselor. Draghi poate fi un medicament amar pentru Europa, dar este și italian, american și ar putea cumva să facă ceva ce până acum nu am reușit niciodată să facem. Draghi are multe defecte, dar nu este un provincial: cunoaște Italia, Europa, aliatul american și ar putea triangula. Rămâne de văzut dacă Draghi va reuși în această misiune sau dacă se va dedica doar să pună în ordine datoria economică și să liniștească Europa.

Ce poate face Draghi pentru Italia

Reporter: Franța l-a ales pe Macron, micuțul Napoleon, Italia în schimb pe Draghi. Cu cine l-ați compara pe fostul șef al BCE?

Arduino Paniccia: Alegerea micuțului Napoleon este din totdeauna o alegere franceză. Fiecare încearcă să găsească o perioadă istorică, în care țările lor se aflau în centrul unei epoci de aur și să o imite. Și Italia caută ceva similar. Dar avem o problemă: țara noastră este împărțită în nord și sud. Pentru a ne întoarce la mari oameni de stat, trebuie să ne întoarcem la oameni precum Giolitti sau De Gasperi. Ambii au trăit evenimentele celor două războaie mondiale, adică crize puternice. Mi-ar plăcea ca cineva să semene cu Giolitti. Italia nu se poate baza pe alegeri autocratice, trebuie să găsească bărbați cu o abilitate importantă și o anumită carismă, capabili să conducă partea financiară a țării. Această figură trebuie să aibă în vedere interesul național, căutarea alianțelor – Europa este esențială, pentru că ne dă banii – legăturile cu fondurile anglo-saxone, totul combinat cu un pragmatism în care ne prezentăm pregătiți. În timp ce Franța poate recrea mici Napoleoni, Germania poate redescoperi spiritul prusac, iar Anglia poate face alegeri generale în virtutea propriei sale democrații speciale, Italia nu poate face altceva decât să bazeze pe figura de „comis”. Ultimul „mare comis” al Italiei a fost Giolitti. Draghi are multe caracteristici care îl aseamănă cu „marii boieri” din trecut: cunoaște lumea administrativă, bugetele UE, ale Statului și așa mai departe. Pe scurt, alegerea se încadrează în istoria și ]n tradiția țării noastre. Nu este suficient să ne referim la o democrație milenară, să facem pe micii Napoleoni, să ne prefacem că avem sufletul prusac și așa mai departe. Când italienii se gândesc la o țară ordonată care funcționează, China, fac de asemenea o greșeală foarte gravă.

Interviu: Matteo Carnieletto

https://it.insideover.com/politica/leuropa-a-un-bivio-in-italia-ora-spunta-il-grand-commis.html

Traducerea: Oana Avram