În al doilea trimestru din 2013, PIB a înregistrat o creştere cu 1,3% pe seria brută şi cu 1,2% pe seria ajustată sezonier, conform primelor estimări (estimări ‘semnal’) ale INS.

Produsul intern brut în trimestrul II 2013 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,3% comparativ cu trimestrul I 2013 (date ajustate sezonier).
Estimările ‘semnal’ ale Produsului Intern Brut trimestrial oferă o imagine operativă şi consistentă a evoluţiei economiei, dar au la bază un set incomplet de informaţii comparativ cu conturile naţionale trimestriale provizorii. Potrivit INS, estimările ‘semnal’ sunt, în general, mai puţin precise decât cele provizorii, dar se urmăreşte ca pierderea în precizie să fie redusă la un nivel cât mai scăzut.

Produsul intern brut pentru trimestrul II 2013, în variantă provizorie, va fi publicat prin comunicat de presă, conform calendarului de pe site-ul INS, în data de 4 septembrie 2013.

Pe 4 iulie 2013, INS a publicat date revizuite care arată că economia României a crescut în termeni reali cu 1,9% în primul trimestru din acest an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar faţă de trimestrul IV din 2012, avansul a fost de 0,6%.

‘Produsul intern brut estimat pentru trimestrul I 2013 a fost de 154,233 miliarde lei preţuri curente, conform datelor ajustate sezonier, în creştere, în termeni reali, cu 0,6% faţă de trimestrul IV 2012 şi cu 1,9% faţă de trimestrul I 2012. Pe serie brută, PIB a crescut în primul trimestru cu 2,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar faţă de ultimul trimestru din 2012, creşterea a fost de 0,6%, pe serie ajustată sezonier’, a precizat INS.

Cu o zi în urmă, analiştii ING Bank România anticipau că datele semnal privind evoluţia PIB pentru trimestrul al doilea din 2013 vor indica un avans trimestrial de 0,2% şi unul anual de 1,5%, potrivit unui raport al băncii.

‘Anticipăm că acestea (datele semnal – n.a.) vor indica un avans trimestrial de 0,2% (date ajustate sezonier) şi unul anual de 1,5%. Considerăm această prognoză uşor mai puţin optimistă faţă de rezultatele unui sondaj Reuters recent ce indică un ritm trimestrial aşteptat de analişti de 0,3% şi unul anual de 1,3%’, se afirma în raportul ING Bank.

Recent, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în sus prognoza de creştere economică a României pentru acest an, de la 1,6% la 2%.

Consiliul Fiscal apreciază drept realistă prognoza de creştere economică de 2% pentru anul 2013, pentru România, în condiţiile în care un an agricol cel puţin normal va contribui substanţial la rata de creştere economică. AGERPRES