Producția de gaze a României. Producția internă a scăzut, iar importurile s-au majorat
Producţia de gaze naturale utilizabile a României a ajuns, în primele şapte luni ale anului 2025, la 4,335 milioane tone echivalent petrol (tep), ceea ce înseamnă o scădere cu 90.100 tep, respectiv minus 2%, față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În schimb, importurile de gaze naturale au înregistrat o creștere semnificativă, de 57,4%, adică plus 582.800 tep, totalizând 1,597 milioane tep în intervalul ianuarie–iulie 2025.
Estimările oficiale pentru anul în curs și următorii doi ani
Conform Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP), România ar urma să înregistreze o creștere constantă a producţiei interne de gaze naturale în următorii ani. Prognoza echilibrului energetic arată că pentru 2025 este anticipată o producţie de 7,79 milioane tep, în creștere cu 1,5% față de anul anterior.
Pentru 2026, estimările indică 7,907 milioane tep, tot cu o creștere de 1,5%, iar în 2027 producţia ar urma să atingă 8,176 milioane tep, ceea ce ar însemna un plus de 3,4% comparativ cu anul precedent.
În ceea ce privește importurile, CNSP estimează o tendință de scădere progresivă, în contextul în care noi capacități interne urmează să intre în exploatare. Astfel, pentru 2025 sunt anticipate importuri de 2,211 milioane tep, adică un minus de 7,6%, pentru 2026 o valoare de 2,150 milioane tep (scădere de 2,7%), iar pentru 2027 nivelul ar urma să fie de 2,022 milioane tep, ceea ce ar marca o reducere de 6%.
Mesaje de calm înaintea iernii din partea șefului Transgaz
Reamintim că reprezentanții industriei au dat deja asigurări că România este pregătită să treacă fără probleme peste sezonul rece. Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, spunea joi pentru Antena 3 că nu există motive de îngrijorare în privința alimentării cu gaze în perioada iernii.
Sterian a explicat că depozitele de gaze naturale sunt umplute în proporție de peste 94% și că până la sfârșitul lunii octombrie acestea vor atinge aproape capacitatea maximă, respectiv 100%. El a precizat că nivelul de stocare depășește deja 97–98 de milioane de metri cubi, ceea ce reprezintă o garanție solidă pentru consumatorii casnici și pentru industrie.
Directorul Transgaz a arătat că, în cazul unui scenariu pesimist, caracterizat de temperaturi extrem de scăzute similare celor din februarie în anii cu recorduri negative, ar putea fi necesare importuri suplimentare, însă doar pentru câteva zile.
Sterian a precizat că nu ar fi vorba despre lipsa gazelor din depozite, ci despre limitele de extracție și de livrare ale acestora, care nu ar putea acoperi simultan un consum excepțional de mare.
„Deci, fiind astăzi la 94,7%, undeva la sfârșitul lunii octombrie, când se termină ciclul de înmagazinare de gaze, vom ajunge la peste 97-98 de milioane de metri cubi. Trebuie să ținem cont că temperaturile sunt acum afară n-au mai fost de foarte mulți ani în România și consumul a crescut brusc, ajungând la 23 de milioane de metri cubi de gaze, aproape cât producția internă a României. (…)
Dacă temperaturile vor fi ca în luna februarie, cu cele mai scăzute valori din istoria măsurătorilor meteorologice, e posibil ca, pentru câteva zile, să fie nevoie să importăm câteva milioane de metri cubi de gaze pentru a acoperi deficitul.
Nu pentru că nu există gaze, ele sunt înmagazinate, ci pentru că capacitatea de extracție și de livrare din depozite nu poate să asigure consumul total de gaz. Dar, una peste alta, la iarnă nu vor fi probleme cu gaze la consumatorul casnic și non-casnic”, a afirmat Ion Sterian.