‘Preţul cozonacilor tradiţionali va fi, în 2011, în medie, cu 10 procente mai ridicat decât anul trecut, când cozonacii s-au vândut cu sume cuprinse între patru şi 20 de lei, principala cauză fiind creşterea preţurilor la materiile prime. Cu toate acestea, peste 80% dintre români continuă să prefere cozonacii tradiţionali celor din import, care sunt cumpăraţi mai mult pentru cadouri, decât pentru consumul propriu’, a declarat preşedintele Patronatului din Industria de Morărit şi Panificaţie – Rompan, Aurel Popescu.

Acesta a precizat că, deşi în această perioadă se vând de 10 ori mai mulţi cozonaci şi pască decât într-o lună obişnuită din an, piaţa este în scădere, din cauza puterii diminuate de cumpărare a românilor. ‘În cazul mucenicilor, am rămas cu cantităţi mari pe stoc, pentru că lumea nu a mai cumpărat la nivelul anilor trecuţi. Pe de altă parte, în această perioadă, s-a observat o creştere a vânzărilor de mixuri pentru cozonaci, respectiv amestecuri de nucă, cacao, rahat etc., ceea ce arată că românii doresc tot mai mult să facă acasă cozonacii’, a spus Popescu.

În ceea ce priveşte exporturile de astfel de astfel de produse, preşedintele Rompan a precizat că în ţările unde sunt comunităţi mari de români, respectiv Italia, Spania sau Canada, s-a înregistrat o creştere a cererii faţă de anul trecut, în jur de 500.000 de cozonaci din oferta totală urmând să ajungă pe aceste pieţe.

Titan, Boromir, Vel Pitar şi Dobrogea – membre Rompan – sunt companiile care scot pe piaţa internă cele mai mari cantităţi de cozonaci, în jur de 30% din oferta totală, în timp ce din import ajung anual pe piaţa românească circa 500.000 de cozonaci.

Rompan reuneşte circa 280 de producători din industria de morărit şi panificaţie, cei mai importanţi fabricanţi din domeniu, iar la nivel naţional există aproximativ 5.000 de agenţi economici pe o piaţă ce depăşeşte anual două miliarde de euro.

Firmele asociate Rompan asigură, la nivel naţional, peste 70% din producţia de pâine şi produse făinoase şi în jur de 40 – 45% din cea de panificaţie.

SURSA: Agerpres