Producătorii de petrol din SUA au obţinut profituri de peste 200 de miliarde de dolari de la invazia Rusiei în Ucraina, profitând de o perioadă de turbulenţe geopolitice care a zguduit piaţa globală a energiei şi a făcut ca preţurile să crească vertiginos.

Profitul companiilor de petrol din SUA aproape de un record

Veniturile nete agregate ale companiilor de petrol şi gaze listate la bursă care operează în SUA s-au ridicat la 200,24 miliarde de dolari în al doilea şi al treilea trimestru al anului, potrivit unei analize a rapoartelor de profit şi a estimărilor realizate de S&P Global Commodity Insights pentru Financial Times.

Cifra – care include supermajori, grupuri integrate de dimensiuni medii şi operatori de şisturi mai mici şi independenţi – marchează cele mai profitabile şase luni înregistrate vreodată de sector şi îl plasează pe acesta pe drumul spre un an fără precedent.

„Fluxul de numerar operaţional va fi probabil un record – sau cel puţin foarte aproape de acesta – până la sfârşitul anului”, a declarat Hassan Eltorie, director executiv pentru cercetare la S&P.

Acest profit a înfuriat Casa Albă, în condiţiile în care preţurile ridicate ale petrolului afectează cifrele din sondaje ale democraţilor înainte de alegerile legislative de săptămâna viitoare.

Preşedintele Joe Biden a calificat în această săptămână câştigurile supradimensionate drept „câştiguri de război” şi a acuzat companiile că „profită” de invazia Moscovei. Dacă acestea nu vor investi banii în pomparea mai multor cantităţi de petrol pentru a reduce preţurile la pompă, el a declarat că va cere Congresului să le lovească cu taxe mai mari.

Declin pentru producția și exporturile de petrol ale Rusiei

Pe de altă parte, producţia şi exporturile de petrol ale Rusiei au scăzut uşor în octombrie, potrivit publicaţiei ruse de afaceri Kommersant, care estimează că declinul producţiei va continua în urma embargoului UE aşteptat la începutul lunii decembrie.

Până acum, producţia de petrol a Rusiei s-a dovedit rezilientă în contextul sancţiunilor occidentale impuse după invadarea Ucrainei, dar statele membre ale Uniunii Europene, principalii consumatori de ţiţei rusesc timp de decenii, nu îl vor mai achiziţiona din 5 decembrie, în urma embargoului care va fi impus de blocul comunitar.

Kommersant susţine că producţia de petrol a Rusiei în octombrie s-a situat la 1,47 milioane tone pe zi, echivalentul a 10,78 milioane barili pe zi (bpd), în scădere faţă de nivelul din septembrie, de 10,8 milioane bpd.