Pentru hiperbola care învăluie conferința COP26 de la Glasgow e grăitor faptul că întârzierea trenurilor cauzată de căderea unor copaci a fost pusă de unii pe seama încălzirii globale. Această vizibilă neputință de a face distincția între fenomene meteo normale precum rafalele de vânt tomnatice și schimbarea climei nu ajută dezbaterea referitoare la ce-i de făcut în privința ultimei.

Acest gen de paranghelie și mesajele apocaliptice care o însoțesc ajută la soluționarea problemelor grave?

În cele din urmă sute de delegați, inclusiv premierul, au optat să ia avionul până în Scoția pentru a ajunge la timp, mărind și mai mult amprenta oricum gigantică de carbon lăsată de această reuniune. Boris Johnson a declarat că apreciază ironia situației, deși observatorii nu par a-i fi împărtășit sentimentul, scrie The Telegraph.

Nu încape nici o îndoială că lumea se confruntă cu o problemă gravă. Întrebarea care se pune este dacă acest gen de paranghelie și mesajele apocaliptice care o însoțesc ajută la soluționarea ei. Dl Johnson a declarat că planeta se află cu „un minut înainte de ceasul al 12-lea” și că reuniunea reprezintă cea mai bună dintre ultimele șanse de a se evita o creștere catastrofală a temperaturilor. Un eșec la Glasgow ar duce la migrație în masă și foamete, a precizat el.

Faptul că schimbarea climei poate duce la asemenea fenomene nu poate fi pus la îndoială de oricine a studiat istoria. S-a întâmplat de nenumărate ori ca foametea, seceta sau inundații catastrofale să disloce populații. E inutil să dezbați dacă umanitatea e capabilă a opri asemenea fenomene, însă conferințele COP pornesc de la ideea de a ne limita contribuția proprie la procesele care provoacă încălzire. Dificultatea constă în aceea că, în lipsa unui angajament în acest sens din partea țărilor care produc grosul emisiilor, orice rezultat relevant va fi practic imposibil.

Xi Jinping şi Vladimir Putin nu au venit la Glasgow, deşi au luat parte la discuțiile de la Paris din 2015

Absența conducătorului chinez Xi Jinping vorbește enorm despre seriozitatea cu care tratează această problemă cel mai mare poluator al lumii. Același lucru poate fi afirmat și despre președintele rus Vladimir Putin, care va participa doar virtual. Ambii au luat parte însă la discuțiile de la Paris din 2015, contribuind la realizarea unui acord, numai că între timp pare că li s-a disipat preocuparea pentru consecințe.

India, încă unul dintre primii patru producători de CO2 ai lumii, nu s-a angajat în privința țintei net zero până în 2050, în vreme ce Australia, care tocmai s-a angajat, va continua totuși să extragă cărbune ani și ani. Programul ambițios de reducere a emisiilor al președintelui Joe Biden necesită ratificarea Congresului, lucru nicidecum cert.

N-au prea existat indicii în atmosfera generală de dinaintea conferinței care să sugereze că măcar retorica apocaliptică i-ar fi convins pe actorii-cheie să acționeze. Chiar dacă 140 de țări și-au asumat ținta menită a menține creșterea temperaturilor sub 1,5 grade Celsius, nu vorbim decât de măsuri cosmetice, din moment ce marii poluatori nu au consimțit la sarcina înjumătățirii emisiilor până la finalul actualului deceniu.

Mai mult chiar, doar 11 state și-au transpus efectiv promisiunile în legislație. Conform traiectoriei actuale, până în 2030 emisiile nu vor fi reduse decât cu 7%, ceea ce – spune ONU – înseamnă că creșterea temperaturilor cu 2,7 grade Celsius e inevitabilă.

Ne dorim ca viitoarele generații să nu moştenească o planetă din ce în ce mai dificil de locuit, dar cu condiția să nu ne perturbăm noi viețile prea mult

Un eșec la Glasgow va lăsa acele guverne care chiar intenționează să atingă țintele să poarte o bătălie dificilă pentru a-și convinge alegătorii în privința meritului unor măsuri precum înlocuirea boilerelor cu gaze, ținând cont că numai acestea n-ar contribui prea mult la reducerea emisiilor globale. Argumentul moralizator cum că țările occidentale industrializate trebuie să simtă și ele durerea pentru a-și ispăși poluarea din trecut nu ajută cu nimic la soluționarea problemei imediate. Activiști precum Lordul Deben, președintele Comitetului pentru Schimbarea Climei al guvernului, afirmă că e important să se ofere un exemplu, dar din păcate nu e un exemplu care să fie și imitat.

Pe partea pozitivă, mai multe studii recente prezic că, pe termen lung, decarbonizarea și inovația care vine la pachet cu ea vor fi benefice pentru economie. Mijloacele prin care vom ajunge de aici acolo constituie problema pe care COP26 încearcă să o rezolva. În esență, toată lumea vrea să-și reducă emisiile de carbon, numai că vrea să o facă cu costuri cât mai mici cu putință pentru propria economie. Tuturor ne-ar plăcea să ne asigurăm că viitoarele generații nu vor moșteni o planetă din ce în ce mai dificil de locuit, dar cu condiția să nu ne perturbăm noi viețile prea mult.

Realitatea este aceea că lumea se află deja pe o traiectorie către un viitor cu carbon redus, iar investițiile private în tehnologiile energiei verzi au ajuns acum să depășească cheltuielile cu combustibilii fosili. Măsurile practice, pornite de la piață – mai degrabă decât obiective irealizabile decretate de la centru – vor face mult mai mult pentru atingerea țintei net zero decât cele două săptămâni de grandilocvență de la Glasgow.