PSD, prin vocea lui Paul Stănescu, pune sub semnul întrebării rămânerea la guvernare
Tensiunile din coaliția de guvernare ating un nivel fără precedent, după adoptarea pachetului de măsuri de austeritate care a provocat revoltă în rândul social-democraților. Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, lansează un avertisment fără echivoc: partidul nu va accepta să fie redus la un rol decorativ, fără influență reală asupra deciziilor de guvernare, iar o discuție sinceră despre direcția partidului devine urgentă.
PSD – de la partener de guvernare, la „prezență decorativă”
Într-o postare pe Facebook care a stârnit ecouri până în tabăra liberală, Paul Stănescu ridică explicit problema statutului PSD în cadrul coaliției, în contextul în care propunerile partidului privind protecția categoriilor vulnerabile au fost ignorate în procesul de elaborare a măsurilor de austeritate.
„Având în vedere această stare de fapt, împreună cu toți colegii trebuie să ne punem, în mod legitim, o întrebare: rolul PSD este de a guverna sau de a face figurație doar pentru a asigura stabilitatea guvernamentală? Chiar dacă suntem într-un moment dificil pentru noi ca partid, ne mulțumim cu un loc la masă, dar fără cuvânt? Mergem înainte indiferent de costuri sau adoptăm o poziție care contează și pentru noi și pentru românii pe care îi reprezentăm?”, a scris Stănescu în postarea de pe Facebook.
Stănescu recunoaște dificultatea momentului, dar cere ca discuția să fie dusă deschis, cu toate cărțile pe masă:
„Cred că este timpul ca împreună cu toți colegii să decidem în partid ce-i de făcut. Avem nevoie, în aceste momente dificile, de unitate, curaj și mai ales de adevăr între noi. Dacă vrem să recâștigăm încrederea oamenilor trebuie să începem cu o discuție sinceră despre direcția partidului”, a concluzionat Paul Stănescu, secretarul general al PSD.
Motivul nemulțumirilor social-democraților: „PSD nu poate fi ignorat”
În contextul asumat de austeritate și reduceri bugetare, PSD acuză partenerii de coaliție că au trecut peste propriile propuneri, lăsând neprotejate tocmai categoriile sociale cele mai vulnerabile.
„Angajamentul PSD, care nu este unul conjunctural, de azi sau de ieri, ci dintotdeauna, este să fim un partid apropiat de oameni. Mereu am reprezentat interesele celor mai vulnerabile categorii sociale și indiferent de contextul în care a fost România, noi ne-am ținut de acest angajament.
Dar iată că, odată cu asumarea pachetului de măsuri de ieri, am fost puși în situația de a nu ne putea ține de această promisiune. A fost și supărător și apăsător pentru fiecare dintre noi, pentru fiecare coleg social-democrat, că propunerile PSD au fost ignorate. Am fost prezenți, am venit cu soluții.”
Paul Stănescu afirmă răspicat că PSD are un rol fundamental în arhitectura parlamentară, iar ignorarea sa este inadmisibilă, mai ales într-un moment critic pentru țară:
„PSD nu poate fi ignorat. Măsurile propuse de noi nu pot fi date la o parte. Avem, totuși, cea mai mare pondere în Parlament și nu putem fi tratați ca o prezență decorativă într-un moment cheie pentru țară.”
Interesele din spatele austerității
Într-o aluzie directă la tensiunile din jurul reglementărilor privind industria jocurilor de noroc, Stănescu avertizează asupra pericolului ca interesele economice să prevaleze asupra interesului public:
„Suntem angajați, împreună cu partidele din Coaliție, să corectăm deficitul. Dar, cu tot respectul, nu călcând în picioare pe cei care o duc greu și care o vor duce și mai greu. Nu acesta este scopul nostru principal. Rolul nostru este să fim în primul rând aproape de oameni, prin măsuri și politici publice. Nu cred, de exemplu, că interesele jocurilor de noroc sunt mai presus decât cele ale românilor vulnerabili.”

PSD între guvernare și opoziție
Deși Stănescu evită să folosească explicit termenul „opoziție”, mesajul transmis către colegii din PSD este limpede: dacă partidul nu mai contează la masa deciziilor, este momentul pentru o schimbare radicală de strategie politică.
„Dacă vrem să recâștigăm încrederea oamenilor trebuie să începem cu o discuție sinceră despre direcția partidului”, a scris Stănescu pentru colegii de partid.
Nemulțumirile din interiorul PSD sunt confirmate și de liderul interimar al partidului, Sorin Grindeanu, care, deși nu susține moțiunea de cenzură inițiată de AUR, recunoaște că măsurile de austeritate asumate de Guvern nu au fost pe placul social-democraților.
„Evident că nu (suntem mulțumiți – n.r.), dar asta a fost soluția de compromis”, a declarat Grindeanu, întrebat dacă partidul este mulțumit de pachetul de măsuri fiscale asumat de Executivul Bolojan.
Surse politice susțin că, la nivelul conducerii PSD, există presiuni crescânde pentru convocarea unui Comitet Executiv Național, în care să se stabilească clar linia de urmat, inclusiv eventuala retragere de la guvernare.