Cele mai lungi reţele de drumuri apar în cazul ansamblurilor rezidenţiale mari, parcurilor logistice şi  parcurilor de retail, care se construiesc la periferia oraşelor. Puse cap la cap, acestea ajung la zeci de kilometri lungime, potrivit estimărilor Capital. Pentru proiectele imobiliare din această categorie, dar nu numai, dezvoltatorii îşi alocă bugete speciale în vederea realizării infrastructurii rutiere încă dinainte de achiziţia terenului. Cei care apelează la autorităţi pentru împărţirea acestor costuri de construcţie află destul de repede că majoritatea primăriilor nu dispun de fonduri, asta şi pentru că aceste dezvoltări au loc pe raza unor comune limitrofe marilor centre urbane.

„Sunt şi cazuri în care drumul de acces este realizat de autorităţi, însă procentajul este foarte mic, iar dezvoltarea complexului ar trebui să se întâmple în acelaşi timp cu dezvoltarea infrastructurii sau după“, explică Ionuţ Bordei, directorul departamentului Land Investment & Residential Development din cadrul DTZ Echinox.

Mulţi dezvoltatori preferă să doneze primăriilor drumurile construite din fonduri proprii pentru a scăpa de povara administrării lor, dar sunt şi unii care le păstrează în proprietate privată, cu circuit închis sau cu circuit deschis.

 „Donarea drumului către autorităţi se poate face voluntar sau obligatoriu, prin planul urbanistic pre-aprobat. În cazul cedării drumurilor, ele devin publice, deschise circulaţiei libere şi întreţinerea acestora trece în responsabilitatea primăriei (reparaţii, iluminat, curăţenie)“, completează Bordei.

Fără alternativă

Compania belgiană Liebrecht & wooD a finalizat luna trecută un drum de 4 kilometri care traversează pe sub autostrada Bucureşti-Constanţa, între localităţile Bălăceanca şi Cernica. Investitorul a cheltuit circa 5 mil. euro pentru acest drum pe care l-a donat autorităţilor locale. Drumul formează un arc în jurul unui teren de 60 hectare din localitatea Cernica pe care belgienii intenţionează să înceapă anul viitor dezvoltarea unui parc de retail, în valoare de circa 110 mil. euro. Întrebat dacă nu consideră că primăriile ar fi trebuit să finanţeze aceste lucrări, Patrick Van Den Bossche, managing partener în cadrul Liebrecht & WooD, a răspuns afirmativ, adăugând însă că înţelege lipsa de fonduri a autorităţilor. El a menţionat că în Belgia astfel de investiţii se pot realiza în Parteneriat Public-Privat, însă, în Cernica, lucrarea a fost suportată integral de dezvoltator.

Compania Tagor, deţinută de israelianul Ofer Lieberson, a cumpărat înainte de criză un teren de trei hectare în noul cartier Indepdendenţei din comuna Bragadiru. Andreea Hamza, directorul de vânzări al proiectului Adora Urban Village, pe care Tagor a început să îl construiască pe acest teren, spune că a purtat discuţii cu autorităţile locale despre posibilitatea realizării drumului de acces către ansamblu sub forma unui Parteneriat Public-Privat, însă acestea nu s-au concretizat deoarece primăria nu avea bani. Totuşi, din drumul de acces de 1,5 kilometri care leagă Adora de Şoseaua Alexandriei, investitorul a fost nevoit să construiască doar 500 de metri, restul străzii fiind realizată de Primăria Bragadiru, pentru a deservi cartierul Independenţei unde zeci de persoane fizice şi-au construit case în regie proprie. Andreea Hamza spune că aceste lucrări nu intră în atribuţiile investitorului, însă se resemnează la gândul că nu are alte soluţii. Tagor realizează un proiect similar în Timişoara, unde deţine 6,1 hectare de teren în cartierul Dumbrăviţa. Aici, dezvoltatorul a investit circa 200.000 de euro în reabilitarea unui drum existent şi într-un drum de conexiune la inelul 4 al oraşului. Compania a donat autorităţilor circa 2.300 mp din teren pentru construcţia legăturii cu şoseaua de centură.

„Primăriile ar trebui să aloce acestor proiecte un buget pentru realizarea drumurilor de acces, însă doar dacă dezvoltarea este logică. Sunt mulţi care cumpără teren în mijlocul câmpului doar pentru că acesta este mai ieftin. Primăria nu poate construi câte un drum pentru fiecare dezvoltare de acest fel. Logic ar fi ca primăria să construiască un drum de acces atunci când se întâmplă simultan mai multe dezvoltări în aceeaşi zonă pentru ca acel drum să deservească o comunitate mare“, susţine Ionuţ Bordei. Acesta admite că în România există o lipsă acută de infrastructură rutieră, însă se întreabă de ce dezvoltatorii aleg mijlocul câmpului în loc să construiască pe terenurile libere şi insuficient exploatate de la şoselele existente.

Colaborare pe jumătate

Antreprenorul român de origine germană Simon Maurer, care dezvoltă cartierul rezidenţial Avantgarden3 din Braşov, şi-a asumat costurile de construcţie a aleilor şi a parcărilor din proiect, dar în ceea ce priveşte reţeaua rutieră, aceasta este adusă doar la stadiul de pregătire pentru asfaltare. Bugetul cheltuit de Maurer Imobiliare pentru lucrările de infrastructură sunt estimate la 1% din valoarea de investiţie alocată primei etape de dezvoltare a ansamblului (45 mil. euro), care cuprinde 18 imobile deservite de 3,5 kilometri de drumuri. „Politica autorităţilor locale este de a prelua responsabilitatea reţelei de drumuri, după cedarea de către dezvoltator a terenului aferent, cu scopul de a le include în reţeaua publică de transport. Ulterior, autorităţile locale braşovene gestionează tot ce ţine de reţeaua rutieră locală, asfaltează şi administrează aceste drumuri. La ritmul actual de construcţie, o situaţie în care dezvoltatorul suportă integral cheltuielile cu infrastructura rutieră şi apoi donează drumurile autorităţilor locale, ne-ar oferi independenţă şi autonomie pentru gestionarea acestui proces. Din punct de vedere financiar, dezvoltatorul este dezavantajat, însă prejudiciul creat de absenţa infrastructurii ar fi mult mai mare“, spune Liliana Ţene, directorul de marketing al Maurer Imobiliare.

Compania are în construcţie la Sibiu un proiect similar, însă lucrările de infrastructură vor fi suportate integral din surse private. Simon Maurer deţine 10 hectare de teren în spatele parcului de retail Sibiu Shopping City, iar accesul la ansamblul rezidenţial va fi securizat. Distanţa până la artera rutieră principală este foarte mică, iar drumul de acces va fi realizat de autorităţile locale, în funcţie de ponderea sumelor alocate anual la bugetul local pentru aceste racorduri, arată reprezentanta Maurer Imobiliare.

Cartierul Cosmopolis este un alt exemplu în care reţeaua rutieră a rămas privată. Opus Land Development, parte a unui grup de companii deţinut de familia Buyukhanli din Turcia, a cumpărat terenul de 100 de hectare pe care se construişte complexul din Ştefăneştii de Jos împreună cu o fâşie lungă de 900 de metri, care face legătura între Şoseaua de Centură a Bucureştiului şi proiect. Recent, drumul de acces în cadrul Cosmopolis a fost lărgit la patru benzi în urma unei investiţii de circa 210.000 euro. Întreaga reţea rutieră din proiect, fără alei şi alte drumuri pietonale, are circa 11,5 kilometri, iar construcţia ei a presupus investiţii de aproximativ 4 mil. euro. 

Cum e la alţii

Ahmet Buyukhanli, CEO-ul Opus Land Development, spune că în Turcia este în vigoare o lege care obligă dezvoltatorul unui proiect imobiliar să doneze autorităţilor terenul necesar realizării drumului de acces, această sarcină revenind municipalităţii.

„În plus, încă dinaintea obţinerii tuturor autorizaţiilor de construcţie, dezvoltatorul trebuie să doneze municipalităţii între 20% şi 30% din suprafaţa terenului, autorităţile urmând să facă parcuri sau parcări pe respectiva porţiune donată. Lucrările care urmează a fi efectuate de către autorităţi sunt incluse în autorizaţiile de construcţie“, explică Buyukhanli.

Şi în România există reglementări similare, dar acestea fac referire la organizarea de cartiere noi şi se aplică la suprafeţe foarte mari de teren, de peste 100 hectare. În aceste situaţii, autorităţile cer ca o parte din teren să fie alocată pentru utilităţi publice precum parcuri, drumuri, şcoli, grădiniţe sau spitale.

„Astfel de reglemantari există şi în România, dar la o scară mult mai mică, deoarece la noi nu se construiesc zone (cartiere) noi. Întâlnim şi la noi cazuri în care s-a cedat din teren pentru drumuri“, menţionează Ionuţ Bordei.

În aşteptarea statului

Dacă investitorii imobiliari îşi pot construi singuri drumurile pentru a-şi dezvola proiectele, nu acelaşi lucru se poate spune despre afacerile private din alte sectoare economice, care depind de autorităţile publice. Spre exemplu, Dacia a fost nevoită să aştepte şapte ani pentru construcţia drumului de acces cu regim de autostradă, lung de 3,28 kilometri, dintre Uzinele Dacia Mioveni şi DN 73. În aceea ce priveşte soarta autostrăzii Piteşti-Sibiu, una dintre cele mai aşteptate din România, aceasta rămâne în continuare blocată în contestaţii. Recent, a fost desemnat câştigătorul pentru realizarea studiului de fezabilitate, dar imediat a apărut şi contestaţia.

În aceeaşi situaţie este şi uzina Ford de la Craiova, care ar beneficia enorm de pe urma unei autostrăzi între Craiova şi Piteşti. Încă din 2007, se tot realizează studii de fezabilitate pentru construirea acestei legături rutiere.

1.300 de kilometri de autostradă până în 2030 este noua ţintă a Master Planului de Transport