Prețul aurului a înregistrat o nouă creștere. Cele mai noi date au fost oferite de BNR

Aurul înregistrează un nou maxim istoric în cotațiile din România. Prețul aurului a înregistrat o nouă creștere joi. Mai precis, a atins suma de 327,8351 lei pe gram, comparativ cu 323,4240 lei înregistrat în ședința anterioară, marcând astfel un alt maxim istoric.

Pe data de 22 martie 2024, un gram de aur atingea valoarea de 320,4267 lei. Pe 25 martie, acesta valora 320,4858 lei. În data de 26 martie 2024, un gram de aur costa 323,0934 lei.

În același timp, moneda națională a suferit o depreciere, joi, 28 martie, în fața euro, care a fost stabilită de Banca Națională a României (BNR) la 4,9730 lei. S-a înregistrat o creștere cu 0,20 bani (0,04%) comparativ cu cotația anterioară de, 4,9710 lei.

Leul înregistrează o scădere în raport cu dolarul, cu moneda americană cotată la 4,6085 lei, în creștere cu 1,93 bani (+ 0,42%) față de ziua precedentă, când a avut valoarea de 4,5892 lei.

În plus, leul a suferit o depreciere și în fața francului elvețian, cu Banca Națională a României raportând o valoare de 5,0914 lei, în creștere cu 2,36 bani (0,47%) față de cotația anterioară, în valoare de 5,0678 lei.

Aur
Aur / SURSA FOTO: Dreamstime

Joi, 21 martie, Prețul spot a atins valoarea de 2.200 de dolari/uncie

Joi, 21 martie, prețul spot (curent, pe piața la vedere) al aurului a urcat într-un ritm susținut, depășind în premieră nivelul de 2.200 de dolari pe uncie. Această creștere a fost influențată de anunțul Rezervei Federale americane referitor la perspectivele multiple de reducere a dobânzilor în cursul anului 2024. Această decizie a sugerat că oficialii Fed nu își fac griji cu privire la recenta accelerare a inflației.

În Singapore, prețul aurului la vedere a înregistrat o creștere semnificativă de 1,6%, atingând valoarea de 2.220,89 dolari pe uncie. Mai târziu, în jurul orei 7:15 a.m., a scăzut ușor la 2.202,31 dolari.

Pe parcursul aceleiași perioade, bursele asiatice și New York Stock Exchange (NYSE) au continuat să marcheze noi creșteri. Într-un alt context, dolarul american a suferit o depreciere.

Aceste schimbări au avut loc în urma confirmării din partea Rezervei Federale americane cu privire la perspectivele a trei reduceri de dobânzi, fiecare cu un sfert de punct, planificate pentru 2024.

De la mijlocul lunii februarie și până în prezent, prețul aurului a cunoscut o ascensiune de aproape 12%. Această tendință este influențată de anticipațiile privind adoptarea unei politici monetare mai relaxate din partea Statelor Unite. De obicei, această perspectivă conduce la deprecierea dolarului, însă generează un interes sporit pentru aur ca instrument de siguranță, mai ales în contextul creșterii riscurilor geopolitice.

La data de marți, 19 martie, prețul aurului a fost de 2.153 dolari pe uncie. Acesta a înregistrat o scădere de 0,18% față de valoarea aurului de luni, care fusese de 2.157 dolari.