Președintele din Filipine, declarație șocantă pentru cei care se opun vaccinului: Nu-mi pasă dacă muriți

Președintele din Filipine, declarație șocantă pentru cei care se opun vaccinului: Nu-mi pasă dacă muriți

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Leonard Bădilă la 31 iulie 2021, 08:31

Rodrigo Duterte, președintele din Filipine, a vorbit recent despre persoanele care se opun vaccinării anti-COVID. Astfel, acesta a făcut o declarație cu adevărat surprinzătoare.

Președintele din Filipine, declarația șocantă pentru cei care se opun vaccinului: Nu-mi pasă dacă muriți

Președintele din Filipine a declarat în fața presei că nu-i pasă dacă persoanele care se opun vaccinării anti-COVID mor din cauza virusului, conform informațiilor transmise de businessinsider.com

„Pentru cei care nu vor să se vaccineze, ei bine, nu pot să spun decât atât: nu-mi pasă dacă muriți”, a spus președintele din Filipine.

Nu este primul avertisment de acest fel

Amintim că nu este prima dată când președintele din Filipine vine cu astfel de avertismente pentru persoanele care refuză vaccinarea. În luna iunie, Rodrigo Duterte i-a amenințat cu închisoare pe aceștia.

„Alegeți, vaccinul sau vă voi băga la închisoare. (…) Nu mă înțelegeți greșit, există o criză în această țară. Sunt doar exasperat de filipinezii care nu țin seama de guvern”, spunea Duterte la momentul respectiv.

De asemenea, președintele din Filipine a aprobat în ziua de 30 iulie instituirea unui lockdown în capitala Manila, ca parte a eforturilor de a opri răspândirea infectărilor cu varianta Delta a COVID-19 și de a reduce astfel presiunea asupra sistemului sanitar.

Mai mult, regiunea capitalei, care include 16 orașe învecinate, cu o populație totală de peste 13 milioane de locuitori, va fi în carantină în intervalul 6-20 august, conform unui anunț al purtătorului de cuvânt al președintelui, potrivit informațiilor transmise de reuters.com

„Delta s-a răspândit deja peste tot în regiunea metropolitană Manila”, a declarat Benjamin Abalos, președintele consiliului primarilor din regiune, precizând că măsura instituirii carantinei este una adecvată.

Totodată, oficialul a completat că primarii își propun să crească numărul vaccinărilor zilnice de la 150.000 la 250.000.

Sursa foto: Dreamstime

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.