Premierul: Un consilier al doamnei ministru a fost coleg şapte ani cu făptuitorul
Premierul Mihai Tudose a declarat miercuri că a solicitat şefului Poliţiei Române, Bogdan Despescu, un raport amplu legat de situaţia poliţistului acuzat de pedofilie pe care îl va face public, iar dacă nu îl primeşte „vom discuta cu viitorul şef al Poliţiei”.
„Am solicitat de luni un raport oficial, dacă e să judecăm ca nişte oameni normali, eu cred ca dacă eram ministru de Interne îi dădeam pe toţi afară, era de înţeles că sub imperiul furiei.(….) Dacă ai trecut de momentul ăla începi să devii raţional. Am cerut doamnei ministru de luni un raport oficial, a venit azi domnul Despescu, iar lucrurile sunt complicate. I-am cerut lui Despescu sa vină cu două tipuri de rezultate: responsabilii, care să fie deferiţi justiţiei, de la colegii de tură, care două zile au stat cu poza în buzunar şi nu au fost în stare să îşi cunoască colegul şi până la şefii ierarhici care trebuiau să ştie că respectivul a mai fost anchetat. Ăştia trebuiau primii daţi afară, nu am zis că nu îl dau afară (n.r.: pe şeful Poliţiei Române Bogdan Despescu), dar să vedem cu ce vine, că cineva trebuia să pună în practică raportul. Alte măsuri-cum facem să redăm încrederea în poliţie, nu sunt toţi sfinţi, dar nu toată poliţia trebuie blamată”, a declarat premierul Mihai Tudose, la Antena 3.
Acesta a contestat şi intenţia ministrului de demitere a şefului de la Serviciul Omoruri.
„Demiterea şefului de la Omoruri, care nu are AN-uri (n.r.: dosare cu autori necunoscuţi) mi se pare exagerată. De ce nu a plecat consilierul ministrului care a fost coleg de tură şapte ani cu făptuitorul?”, a mai spus Tudose.
Şeful Executivului a afirmat că va face public raportul pe care îl va primi, iar dacă acesta nu va fi finalizat în termenul dat, de şapte zile, va discuta cu viitorul şef al Poliţiei.
Mihai Tudose a avut miercuri o întâlnire cu şeful Poliţiei Române, Bogdan Despescu, după ce ministrul Carmen Dan a cerut premierului demiterea lui Despescu din cauza lipsei de comunicare şi a modului în care a gestionat cazul poliţistului pedofil.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





