Premieră: spitalul de stat la care pacienţii vor avea fişe medicale electronice

Premieră: spitalul de stat la care pacienţii vor avea fişe medicale electronice
Publicat de CAPITAL la 28 mai 2013, 13:53

Nu este vorba despre un proiect al Ministrului Sănătăţii, ci despre un demers pro-bono al unei firme private de software medical, care a a finanţat informatizarea cu software medical şi hardware aferent a spitalului orăşenesc Buhuşi, judeţul Bacău

În urma implementării, formularele pe hârtie sunt migrate în format electronic, datele medicale şi costurile sunt centralizate la nivel de pacient în Dosarul Electronic al Pacientului, iar raportările se fac la zi, spun  reprezentanţii firmei Dedalus TeamNet, care a informatizat spitalul. Pe lângă acestea, proiectul de a cosntat în implementarea unei soluţii complete de software medical, implementare şi integrare cu ERP, dotarea cu imprimante şi scanere speciale, cititor date paşaportale, servere şi staţii de lucru.
 
Conform acestora, situatia spitalului din Buhuşi este reprezentativă pentru aproximativ 50% dintre cele 400 de spitale din România:  spitalul nu folosea o aplicaţie medicală integrată anterior şi este în curs de acreditare CONAS.

Pacientii din Buhusi si din imprejurimi care se prezintă la spital vor beneficia de Dosare Electronice în care vor fi centralizate informaţiile medicale din internările anterioare (diagnostice, alergii, tratament etc.). Functionalităţi precum detecţia erorilor medicale prin Coduri de Bare pe etichetele de laborator, identificarea electronică a bolnavilor prin brăţara de internare, reţeta electronică şi scanarea datelor paşaportale sunt doar câteva dintre cele vizate în cadrul implementării
 
Spitalul Orăşenesc Buhuşi are aproximativ 200 de paturi si 220 de angajaţi, două secţii, şapte compartimente şi trei laboratoare.
Citeşte aici despre odiseea fără sfârşit a informatizării sănătăţii româneşti: Informatizarea sănătăţii, un blocaj de zeci de milioane de euro? De la ștampilă la codul de bare: e-sănătatea românească

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.