De-a lungul carierei sale, Angela Crețu a fost promovată de multe ori şi a lucrat în poziţii executive în vânzări, strategie şi management în România, Serbia, SUA, Federaţia Rusă şi Turcia. Cum a ajuns însă la Avon? Spune că a fost pură întâmplare.  

“Nu eram interesată să îmi schimb job-ul pe care îl aveam la vemea respectivă, dar o colegă a comentat un anunţ apărut în ziar că fiind inedit. Era anunţat postul de director zonal de vânzări pentru o companie care se dorea nu numai un producător şi retailer de cosmetice dar şi mişcare socială globală dedicată îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă şi de carieră a femeilor. Părea aproape incredibil. M-am dus la interviul cu Avon dintr-o imensă curiozitate. Nu am bănuit că îmi va schimbă viaţa”, mărturisește ea. Astfel a ajuns să lucreze și să conducă grupuri cu cifre de afaceri de peste 1 miliard de dolari. Totuși, se mândrește cu România și spune că aici a avut cele mai mari satisfacții.

“Am reuşit cu o echipă de exploratori pasionaţi şi motivaţi să modernizăm modelul de business şi să facem din numele Avon un brand iubit şi admirat. Cea mai mare satisfacţie a mea a fost să export talente din România, în acea perioadă aveam 13 români în pozitii de top în Avon peste tot în lume, devenisem dintr-o ţară mică în portofoliul Avon un adevărat hub de talente. Nu e de mirare, românii au o capacitate extraordinară de a inova, au agilitate şi dârzenie, nu se lasă copleşiţi de schimbare, ci o caută cu febrilitate şi o transformă în oportunitate. Iubesc să lucrez cu români!”

Pe plan personal, Angela Creţu mărturiseşte că multe femei trebuie să depună un efort suplimentar pentru a combina rolul de mamă dedicată cu rolul de manager de succes. 

 

Te-ar putea interesa și: