Miraculoasa re­venire în V pre­vestită de Isărescu s-a dovedit la fel de reală ca venirea americanilor după Al Doilea Război Mondial. Aşa că, tuturor optimiştilor de serviciu, le spun vorba preferată a bunicului meu: încă-i bine!

Este noiembrie, se fac bugetele. Majoritatea managerilor de top din companii aşteaptă, în această perioadă, ultimele ajustări din partea directorilor financiari de la Centru. Îmi amintesc o istorioară de când mă aflam la o negociere în Germania în această perioadă a anului. Partenerul de discuţie, un teuton trecut de 50 de ani şi mare amator de artă, avea în birou una dintre cele 10.000 de „Sumo“, uriaşa carte cu fotografiile lui Helmut Newton, editată de Taschen. Omul a ţinut să-mi arate fotografia sa favorită pentru luna noiembrie: un om pe jumătate înghiţit de un crocodil. „Asta mi se întâmplă în fiecare an în negocierile pentru buget“, a zâmbit omul. „Intru la discuţii cu un plan de cheltuieli şi investiţii şi ies mereu cu el redus la jumătate.“ Mă întreb ce s-ar întâmpla cu planurile sale dacă ar avea de condus o firmă din România anului 2009? Mi-e teamă că din omul mâncat de crocodil ar mai rămâne, eventual, doar pantofii. Vestea bună a săptămânii este faptul că a fost modificată legea în aşa fel încât să permită guvernului demis Boc să aprobe în parlament bugetul pentru 2010. Vestea rea: e deja prea târziu pentru primirea tranşelor de împrumut relativ ieftin pe care le aşteptăm de la FMI şi UE. Ce prevede proiectul pentru 2010 este probabil lipsit de importanţă pe categorii de cheltuieli. Oricine ar fi viitorul prim-ministru, orice partide s-ar afla la guvernare şi independent de ministrul de finanţe ales, bugetul va fi rectificat cu maximă celeritate (ca să folosesc un cuvânt la modă). Important este capitolul care e alintat de finanţişti cu numele de „bottom line“. Ceea ce pentru companii reprezintă contul de profit şi pierderi, iar pentru o ţară se numeşte deficit bugetar. Anume, acel pârdalnic de 5,9% agreat cu FMI. Acest procent care dacă nu ar fi existat ar fi trebuit neapărat inventat.

De ce suntem nevoiţi să ne învârtim în jurul acordului cu FMI precum măgarii puşi în ham să scoată apa din deşert am avut deja ocazia să constatăm. În cazul în care nu reuşim să accesăm banii acestei organizaţii suntem obligaţi  să apelăm la băncile comerciale. Care numai „bunul samaritean“ nu sunt. Obiectivul acestora este să facă profit. Mecanismele lor de funcţionare sunt atent finisate ca să stoarcă bani din orice situaţie. Ceea ce reprezintă pentru ei riscuri mai mari, de exemplu, un guvern care a scăpat hăţurile, se traduce pentru noi în dobânzi din ce în ce mai mari de achitat. În ritmul de acum şi fără FMI, mă tem că până şi strănepoţii noştri vor avea de plătit dobândă la dobândă din cauza iresponsabilităţii politicienilor de azi.

Revenind la companii şi bugetele lor pentru 2010: incertitudinea este cuvântul de ordine. Investiţiile sunt puse „on hold“, iar bugetele de marketing sunt rase, tunse şi frezate la sânge. Majoritatea oamenilor de afaceri care s-au fript rău aşteptând o criză de mică amploare suflă acum şi în iaurt pe fondul crizei politice. Iar miraculoasa revenire în V prevestită de Isărescu s-a dovedit la fel de reală ca venirea americanilor după Al Doilea Război Mondial. Aşa că, tuturor optimiştilor de serviciu, le spun vorba preferată a bunicului meu: încă-i bine!

Te-ar putea interesa și: