Clienţii nemulţumiţi de contractul de credit pe care îl au cu o bancă se pot alătura grupurilor deja formate pe Internet în pregătirea acţiunilor colective în justiţie, au declarat, pentru Agerpres, reprezentanţii Societăţii civile de avocatură Piperea şi Asociaţii.

‘În momentul de faţă avem semnate sute de contracte cu consumatori nemulţumiţi. Din raţiuni de confidenţialitate şi de strategie nu pot să dezvălui băncile împotriva cărora vom demara acţiuni, dar numele acestora nu va fi o surpriză pentru nimeni’, afirmă avocatul Gheorghe Piperea.

În legătură cu nemulţumirile clienţilor, el spune că ‘există o multitudine de clauze abuzive în contracte. Prea multe. Şi, evident, un numitor comun există, de aceea sunt promovate aceste procese colective’.

Ne dorim să câştigăm aceste procese pentru toţi clienţii noştri

Referindu-se la unul dintre ‘răspunsurile’ date de bănci la prevederile OUG 50/2010 privind contractele de credit de consum, avocatul Piperea arată că o bancă a transformat faimosul ‘comision de risc’ (eliminat de Ordonanţă) în ‘comision de administrare credit pentru acoperirea riscurilor asumate de bancă’.

‘Ne dorim în primul rând să câştigăm aceste procese pentru toţi clienţii noştri. În plan secundar, vrem să arătăm că a venit vremea şi în România pentru demararea acestui tip de procese colective. Ne dorim de foarte mult timp să curăţăm societatea românească de abuzurile pe care aceasta le înghite cu stoicism. Am încercat să demolăm taxa de poluare prin acest tip de procese, dar nu am reuşit. Era anul 2008 şi oamenii nu erau atât de înverşunaţi pentru fiecare leu. Acum, când situaţia economică este dramatică de-a dreptul, simţul civic trece şi prin stomac şi s-a reuşit o mobilizare generală. Este important de menţionat că aceşti oameni au venit la mine, nu i-am căutat eu. Sunt încântat de faptul că s-au mobilizat singuri’, adaugă Gheorghe Piperea.

Acesta precizează că ‘strategia pentru această luptă este deja pusă la punct. A fost un efort colectiv, atât al grupurilor de consumatori formate pe Internet, cât şi din partea echipei mele. Problemele au fost mai mult de natură logistică decât de drept. Suntem pregătiţi pentru ce va urma, dar trebuie să atrag atenţia mass-media să fie răbdătoare şi să nu-şi piardă interesul în demersul nostru. Procesele în România durează excesiv de mult. Să nu se aştepte nimeni ca peste noapte litigiul să se stingă’.

Nu există nicio poziţie oficială, coerentă a băncilor

Potrivit avocatului Piperea, până în prezent, nu există ‘nicio poziţie oficială, coerentă a băncilor’, dar pe data de 30 septembrie este invitat la o conferinţă unde va fi prezent şi preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi de la care ar putea primi clarificările aşteptate.

Pe de altă parte, potrivit Consiliului Concurenţei, băncile fac presiuni asupra guvernului şi parlamentarilor pentru a fi modificată OUG 50/2010.

Luni, 20 septembrie, a expirat perioada în care băncile trebuiau să reactualizeze contractele de credit al populaţiei, conform Ordonanţei 50/2010 a Guvernului şi care transpune în legislaţia naţională Directiva 2008/48/EC.

Ordonanţa de Urgenţă nr. 50/2010 prevede un comision de rambursare anticipată de maximum unu la sută pentru credite cu dobândă fixă şi eliminarea comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă.

Totodată, actul normativ limitează numărul comisioanelor aferente derulării contractului de credit la patru: comision de administrare credit, comision de penalizare pentru întârzierea la plată, comision de rambursare anticipată dacă dobânda e fixă şi comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

SURSA: Agerpres