Stagflation. Adica nu e nici inflatie, nici deflatie, nici dezinflatie. Este un climat in care preturile au totusi tendinta sa o ia in sus (dar fara un trend puternic), in conditiile in care cresterea economica stagneaza sau scade usor. FED va face totul ca sa preintampine acest fenomen. In lipsa unei cresteri economice sustinute, orice ridicare de dobanda devine din ce in ce mai riscanta. Tensiunile acumulate se simt deja.


si asta s-a vazut clar cu ocazia publicarii minutelor sedintei FED tinuta la inceputul lunii, cand parerile membrilor au fost extrem de impartite, iar discutiile purtate s-au inscris fie pe ideea neridicarii in viitorul apropiat a dobanzii, fie pe ridicarea cu 0,5%. Epoca “pilotului automat” cu 0,25% ridicare de dobanda la fiecare sedinta a apus si avem acum politica “vazand si facand”, in functie de datele macroeconomice survenite intre sedinte. Este limpede ca inflatia este tinuta sub control si ca FED nu mai are de facut decat un “fine tuning”, adica o ajustare moderata. Dar de aici apar problemele…


Cat, si mai ales cand, este necesara scumpirea creditului la 5,25%? tinand cont ca efectul unei ridicari a dobanzii se face simtit dupa circa sase luni, se poate ca o impingere a ratei la 5,25% sau 5,5% pana la toamna sa fie prea mult fata de cat poate suporta economia, tinand cont de efectele ridicarilor trecute, care abia incep sa se simta. Cum FED a anuntat ca estimeaza o crestere economica mai mica in perioada urmatoare, este posibil ca acest aspect sa se constituie intr-un argument puternic in vederea amanarii, pe cat posibil, a viitoarei ridicari a dobanzii. Dar daca economia se va dovedi la fel de puternica in lunile urmatoare, efectul va fi acela de a “da apa la moara” celor care considera ca FED nu trebuie sa se lase pe tanjeala.


Curand vor fi publicate datele despre somaj: daca ele vor arata ca s-au creat sub 150.000 de noi locuri de munca si o rata a somajului in crestere la 4,8%, vom vedea imediat un EUR/USD peste 1,3000. Daca nu, sansele pentru 5,25% in iunie vor creste considerabil si vom asista din nou la incercarea de a sparge suportul din zona 1,2700.


Stagflation “reloaded”. Adica, de o luna, cotatia EUR/USD nici nu a crescut, nici nu a scazut. Este un “trading range” in care a avut multe tentative nereusite de a sparge decisiv 1,2900 si tot atat de multe incercari de a trece sub 1,2700. Traderii vor face tot ce le va sta in putinta pentru ca acest fenomen sa dispara. In lipsa unui trend sustinut, orice incercare de a face profit devine din ce in ce mai riscanta. Tensiunile acumulate se simt deja.