Finanţările acordate în primele nouă luni ale anului 2013 s-au îndreptat cu precădere spre mijloacelor de transport (70%), respectiv 580 milioane euro, în timp ce finanţarea echipamentelor a fost de 26% (216 milioane euro), iar cea a sectorului imobiliar – de 4% (36 milioane euro), precizează un comunicat al asociaţiei.

În domeniul finanţării mijloacelor de transport, piaţa şi-a păstrat interesul pentru autoturisme (55%), vehicule comerciale grele de peste 3,5 tone (28%), vehicule comerciale uşoare (sub 3,5 tone – 15%) şi alte categorii de vehicule (2%).

‘În contextul economic şi politic al anului 2013, finanţarea echipamentelor agricole a fost în creştere – de la 19% la 24% -, în trend similar cu finanţarea echipamentelor destinate industriei de prelucrare a lemnului (creştere de la 2% la 4%), precum şi cu finanţarea tehnologiei din domeniul energiei (creştere de la 13% la 14%) şi a service-urilor auto (creştere de la 1% al 4%)’, precizează documentul menţionat.

Pe de altă parte, ponderea finanţării a fost în scădere în sectorul construcţiilor (de la 31% la 16%), în industria metalurgică (de la 12% la 9%) şi la echipamentele medicale (de la 4% la 3%).

Finanţarea celorlalte sectoare ale economiei s-a menţinut la nivelul din septembrie 2012: 2% – industria tipografică, 3% – IT şi 5-6% – industria alimentelor şi băuturilor. Sectorul imobiliar a înregistrat, pentru prima dată în ultimii doi ani, o uşoară creştere.

Clienţii persoane juridice au atras cea mai mare parte (97%) din totalul finanţărilor, persoanelor fizice revenindu-le doar 3%.

Durata de finanţare cea mai des întâlnită a fost de patru-cinci ani (28%), de trei-patru ani (25%) şi de doi-trei ani (20%). Ponderi mai reduse au avut finanţările de cinci-şapte ani (10%), unu-doi ani (9%), un an (4%) şi de la şapte la 15 ani (4%) – caracteristică pentru finanţarea sectorului imobiliar.

Portofoliul total al pieţei de leasing în septembrie 2013 era de 2,335 miliarde euro din care companiile membre ALB deţineau 2,103 miliarde euro (90%), iar companiile neafiliate – 232 milioane euro (10%). Cea mai mare cotă de piaţă a fost înregistrată de sectorul companiilor subsidiare ale băncilor, cu 65% din total, urmat de sectorul companiilor captive producătorilor (19%) şi de sectorul companiilor independente (16%).

Potrivit estimărilor ALB-România, membrii asociaţiei au acoperit 90% din piaţa locală de leasing financiar. ALB este membru al Federaţiei Europene a Asociaţiilor Societăţilor de Leasing – Leaseurope şi coordonează Grupul de lucru CEE al Leaseurope prin secretarul general.

Joi, Asociaţia Societăţilor Financiare (ALB România) a organizat cea de-a noua sa conferinţa naţională a cărei temă principală a fost relansarea creditării economiei prin reconstrucţia încrederii în instituţiile financiare nebancare.

SURSA: Agerpres