Suspendarea Rabla prăbușește la jumătate vânzările de mașini noi. Dan Vardie: „Va accentua semnificativ declinul”
Suspendarea programului Rabla 2025 lovește puternic industria auto românească. Decizia autorităților, motivată de măsuri de austeritate, a generat confuzie și nemulțumiri atât în rândul clienților, cât și printre reprezentanții dealerilor și importatorilor. Consecințele se resimt deja: vânzările de mașini noi s-au prăbușit, iar piața second-hand a explodat.
Datele statistice din luna iunie 2025 indică un recul dramatic: vânzările de autoturisme noi au scăzut cu peste 50% față de aceeași lună a anului trecut. În paralel, segmentul vehiculelor electrice – considerat „vârful de lance” al modernizării auto – a ajuns la o scădere record de 54,3%, potrivit datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).
Dan Vardie, președintele APIA, atrage un semnal de alarmă ferm asupra efectelor eliminării subvențiilor:
„Eliminarea subvențiilor acordate prin Programul Rabla, în special a ecotichetului pentru vehicule electrice în valoare de 7.500 euro, va accentua semnificativ declinul deja existent al pieței auto din România și, în mod special, pe segmentul mașinilor pur electrice – segment care a ajuns la scăderi record (- 54.3% în iunie 2025, față de iunie 2024) și este contrar opus direcției în care evoluează celelalte state europene”.
Clienți și dealeri, prinși la mijloc
Suspendarea programului Rabla a venit pe neașteptate, chiar înainte de debutul sesiunii pentru persoane fizice, lăsând atât clienții, cât și companiile din industrie fără alternative clare. Oficial, Ministerul Mediului nu a comunicat încă un plan concret pentru viitorul programului.
Diana Buzoianu, ministrul de resort, a declarat recent că „opțiunile sunt discutate în interiorul coaliției de guvernare” și că o decizie ar urma să fie anunțată „în săptămânile următoare”.
Între timp, lipsa subvențiilor riscă să afecteze grav strategia de reînnoire a parcului auto.
„Pentru dealeri și importatori, impactul este direct și sever: au fost deja făcute stocuri consistente de vehicule în baza calendarului anunțat de stat, preponderent prin contracte de finanțare. Prin suspendarea inopinată a programului Rabla, aceste companii sunt acum nevoite să suporte costuri de stocare, dobânzile aferente finanțărilor, dar și presiunea de a vinde sub pragul de rentabilitate, ceea ce le vulnerabilizează operațional și financiar”, avertizează Dan Vardie.

Boom pe piața de second-hand
Fără acces la stimulente pentru achiziția de mașini noi, tot mai mulți români se orientează către piața de automobile rulate. În primele șase luni ale acestui an, s-au înmatriculat 193.549 de autoturisme second-hand, o creștere de 19,5% față de perioada similară din 2024.
Această migrare riscă să accentueze problema unui parc auto deja îmbătrânit.
„Lipsa unor măsuri compensatorii din partea statului riscă să întârzie modernizarea parcului auto românesc – unul dintre cele mai învechite din Europa și să ne îndepărteze de obiectivele europene de mediu”, mai spune președintele APIA.
Cu toate că autoritățile promit că deciziile finale vor fi comunicate „cât de curând”, piața auto traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimul deceniu. Fără claritate și predictibilitate privind subvențiile, atât industria, cât și clienții rămân captivi între austeritate și necesitatea modernizării.