Luna decembrie a fost una dintre cele mai slabe din istorie în domeniul înmatriculărilor de autoturisme noi. Doar 7.721 de vehicule au fost puse în circulație de noii proprietari, cu 38% mai puține decât în aceeași lună a anului trecut. Acest recul drastic cauzat, pe deoparte, de încheierea programului de casare, dar și de așteptarea generată de modificarea taxei pe poluare a cântărit greu în rezultatul anual. Astfel, conform DRPCIV, totalul înmatriculărilor de autoturisme de anul trecut a urcat până la doar 81.709 unități, cu 13,57% mai puține decât în 2010.
Privind în urmă, rezultatul anului 2011 poate fi considerat „pozitiv” dintr-un singur punct de vedere: a încetinit ritmul declinului. Astfel, dacă în 2007, anul de glorie al pieței autohtone erau înmatriculate nu mai puțin de 321.589 autoturisme, în anul următor numărul acestora scădea cu 14,1% la 285.506. A urmat o adevărată prăbușire, în 2009, când piața a scăzut cu 59,3% până la 116.012 unități pentru ca, în 2010, nivelul să coboare sub 100.000 de unități, mai exact, 94.541, ceea ce a însemnat un recul de 18,5%. În acest context, scăderea cu 13,5% de anul trecut poate fi considerată cea mai redusă din ultimii ani.
În privința mărcilor preferate de români Dacia se menține lider în ciuda scăderii cu 23,33% a numărului de mașini înmatriculate până la 23.585 de unități. Cea mai căutată marcă importată a fost anul trecut Volkswagen (8.734 unități), urmată de Skoda (7.568 unități) și Renault (6.872 unități). Interesant este că, în ciuda unor evidente poziții privilegiate ale mărcilor premium, Audi, BMW sau Mercedes-Benz, toate afișând creșteri în 2011, au existat și mărci de volum care au înregistrat o evoluție pozitivă față de 2010. Dintre acestea se remarcă Nissan (+31,32%), Toyota (+17,97%) și Hyundai (+4,14). La celălalt capăt al scalei, reculuri importante au avut mărci precum Chevrolet (-39,8%), Citroen (-24,2%), Fiat (-30%), Honda (-29,9%), Mazda (25,5%), Opel (-31,9%), SEAT (-19,2%), Subaru (-30%) sau Suzuki (-15,1%). Toate acestea, având scăderi ale înmatriculărilor mai puternice decât media, au înregistrat și reduceri ale cotelor de piață.
Citește și: Derapaj controlat: frână la vânzări, posibilă acceleraţie la profit în industria auto