Philips îşi va vinde divizia de corpuri de iluminat prin ofertă publică iniţială

Philips îşi va vinde divizia de corpuri de iluminat prin ofertă publică iniţială
Publicat de Bogdan Biszok la 3 mai 2016, 11:46

Grupul olandez Royal Philips NV a anunţat, marţi, că se va separa de divizia sa care produce corpuri de iluminat, printr-o ofertă publică iniţială, după ce a căutat în ultimele şase luni, fără succes, un cumpărător pentru aceste operaţiuni.

Philips Lighting, care, în calitate de societate independentă, va fi primul producător mondial de corpuri de iluminat a realizat în 2015 a avut un profit operaţional de 331 milioane de euro, la o cifră de afaceri de 7,47 miliarde de euro. În prezent, Philips Lighting are o poziţie puternică pe piaţa LED, care asigură mai mult de jumătate din vânzările sale, şi în viitor se aşteaptă la o creştere a pieţei corpurilor de iluminat cu LED programabile care vor face parte din aşa-numitul 'Internet al lucrurilor'.

Philips a precizat că va vinde un pachet de cel puţin 25% din noua companie cu ocazia IPO-ului, care va fi derulată la bursa Euronext Amsterdam. Momentul exact în care va fi derulat IPO-ul va depinde de condiţiile de pe piaţă. Philips va vinde şi restul acţiunilor în anii următori.

Directorul general de la Philips, Frans van Houten, a precizat că este vorba de o decizie 'istorică' pentru Philips, care a demarat operaţiunile în 1891 sub forma unui producător de becuri de iluminat. Analiştii au evaluat această divizie la aproximativ cinci miliarde de euro.

Philips a analizat posibilitatea vânzării acestei divizii unui cumpărător chinez sau unei firme de private equity însă săptămâna trecută a informat că a decis să respingă aceste posibilităţi. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.