Compania Petrom a vandut participatia de 95% detinuta la compania Oztyurk Munai LLP prin intermediul careia opera campul petrolifer Sinelnikovskoe din Kazahstan, catre En-Gip LLP, o companie petroliera kazaha, informeaza un comunicat al Petrom. Valoarea tranzactiei nu a fost facuta publica de catre parti.

“Am luat decizia de a vinde participatia in Oztyurk Munai dupa o evaluare detaliata a portofoliului nostru dar vom continua sa investim in kazahstan pentru a ne atinge obiectivele”, a declarat Werner Ladwein, membru al directoratului Petrom, responsabil cu activitatea de explorare si productie.

 Vanzarea face parte din procesul de restructurare a operatiunilor Petrom din Kazahstan, care are in vedere concentrarea resurselor in proiecte ample pentru a atinge o productie de 30.000 barili de petrol pe zi in regiunea Caspica. In prezent, Petrom are in Kazahstan o productie zilnica medie de 4.500 de barili pe zi.  

In 2006, Petrom a cheltuit, impreuna cu afiliatii sai, 24,1 milioane de lei pentru explorare si 190,3 milioane lei pentru investitii. Cele mai importante proiecte derulate in Kazahstan in 2006 au vizat explorarea si evaluarea blocului Jusaly si initierea fazei de dezvoltare pe zacamantul Komsomolskoe. Pentru zacamantul Komsomolskoe, Petrom a aprobat planul de dezvoltare iar investitiile in acest proiect se ridica la 190 milioane de dolari. Dezvoltarea zacamantului va conduce la o productie zilnica de circa 10.000 bep, incepand cu anul 2008. 

Societatea Nationala Petrom (SNP) este unul dintre cei mai mari producatori de titei si gaze din Europa de Sud-Est si una dintre cele mai mari companii romanesti din industria de profil cu activitati in sectoarele explorare si productie, rafinare si produse petrochimice, gaze naturale, precum si comercializare.

 

 

Sursa: Capital 19 Aprilie 2007