Se elimină permisele de conducere! Uniunea Europeană are în vedere să facă acest lucru și în România. Potrivit presei internaționale, permisele de conducere ar putea deveni o simplă amintire pentru șoferi, întrucât Comisia Europeană l-ar putea înlocui cu un cod QR.

Permisele de conducere de schimbă radical!

La Bruxelles se vorbește despre eliminarea permiselor de conducere, însă acest lucru nu înseamnă că șoferii vor putea circula fără acte doveditoare, scrie adac.de. Comisia Europeană ar putea înlocui permisele auto cu un cod QR, care să poată fi verificat și recunoscut pe întreg teritoriul UE. CE își dorește, printre altele, să crească gradul de siguranţă pe drumurile publice.

S-au făcut numeroase propuneri și s-au implementat mai multe modificări, dar până în prezent, nu există niciun permis de conducere universal, valabil la nivelul Uniunii Europene.

Documentele din țările blocului comunitar arată similar, însă fiecare stat și-a păstrat autonomia și libertatea de a decide regulile ce trebuie aplicate pentru eliberarea permiselor de conducere. Din această cauză, cetățenii europeni care lucrează în alte state UE sunt nevoiți să își schimbe permisul în termen de doi ani de la mutarea în țara respectivă. Totul depinde de legislația națională, între anumite state existând diferențe inclusiv privind categoria permisului de conducere.

Această inițiativă este deocamdată numai la nivelul de proiect. Până să ajungă lege, poate suferi o serie de modificări, în funcție de semnalele și recomandările primite.

Cert este însă că din ce în ce mai mulți șoferi sunt de acord cu înlocuirea permisului de conducere cu un cod QR, întrucât ar fi un carnet digital ce va putea fi verificat în toată Uniunea Europeană.

Motivele inițiativei

Printre motivele inițiativei, autorii proiectului au enumerat aplicarea mai eficientă a reglementărilor rutiere în vigoare, precum și posibilitatea urmăririi penale a șoferilor care comit infracțiuni în trafic. Teoretic, Uniunea Europeană are norme privind aplicarea transfrontalieră a pedepselor pentru infracțiuni în trafic, însă legislațiile naționale care se suprapun fac urmărirea penală a șoferilor vinovați extrem de dificilă.

Potrivit nemților de la ADAC, undeva la 40% din infracțiunile transfrontaliere au fost comise cu impunitate deoarece partea vinovată fie nu a putut fi depistată, fie plata nu a fost executată.