Sute de nereguli la obiective din Transilvania

Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă (ISU) Alba a făcut publice rezultatele controalelor desfășurate în primele trei luni ale anului în cadrul obiectivelor cu destinația de turism, comerț, cluburi, asistență socială și producție. Conform bilanțului prezentat joi, peste o treime dintre aceste obiective funcționează fără autorizație de incendiu, iar numărul neregulilor constatate este de cinci ori mai mare decât cel al unităților verificate.

În perioada 01.01.2024 – 31.03.2024, inspectorii de prevenire din cadrul ISU „Unirea” Alba au efectuat 179 de controale la diverse obiective. În urma acestora, au fost constatate 961 de nereguli și au fost aplicate 870 de sancțiuni, în valoare totală de aproape 1,5 milioane de lei. Din cele 179 de controale, s-a descoperit că 77 de obiective funcționează fără autorizație de securitate la incendiu.

Principalele nereguli constatate au fost legate de exploatarea necorespunzătoare a instalațiilor electrice și de lipsa verificărilor periodice la coșul de fum sau la instalația electrică în clădirile destinate turismului, comerțului, asistenței sociale sau producției.

ISU Alba a subliniat că aceste controale sunt parte a eforturilor constante de prevenire a incendiilor și de asigurare a siguranței în aceste tipuri de clădiri. Inspectorii de prevenire vor continua activitățile de control și verificare pentru a asigura respectarea normelor și reglementărilor în vigoare în vederea protejării vieții și a proprietăților.

incendiu
SURSA FOTO: Dreamstime

Clădirile Ministerelor Sănătății și de Interne, nu se supun autorizării de securitate la incendiu

Amintim că, Departamentul pentru Situații de Urgență a emis un comunicat în urmă cu câteva luni pentru a clarifica informațiile apărute în spațiul public referitoare la Ministerul Sănătății și Ministerul de Interne. Informațiile susțineau că acestea funcționează în clădiri fără autorizație de securitate la incendiu.

DSU confirmă că aceste clădiri nu se supun legislației autorizării de incendiu, conform prevederilor legale.

DSU aduce în discuție prevederile Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor și HGR nr. 571/2016. Conform Departamentului, clădirile aparținând MApN, MAI, ANP, ANRSPS, SRI, SIE, STS, SPP sunt exceptate de la obligația obținerii de autorizație de securitate la incendiu.

Sediul Ministerului Sănătății este situat într-un corp conex al Ministerului de Interne. Se află într-o clădire istorică care nu a suferit modificări sau schimbări de destinație. Conform legii în vigoare, nu se supune autorizării de securitate la incendiu.