Pensiile vor fi de două ori recalculate

Anumiți români vor beneficia de două recalculări ale pensiilor, potrivit șefului Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu.

Cea de-a doua majorare va veni după data de 1 septembrie, mai spune acesta.

Acesta a explicat la Realitatea Plus că românii care vor avea pensiile recalculate de două ori sunt cei care au primit fie sporuri, fie venituri cu caracter nepermanent.

Însă nu toate aceste sporuri vor aduce un plus pensiilor românilor. Este vorba despre acele sporuri pentru care au fost plătite contribuțiile de asigurări sociale.

În acest caz, Daniel Baciu spune că există o perioadă de șase luni pentru recalcularea acestora. Perioada începe de la 1 septembrie.

Șeful CNPP a mai precizat că cea sporurile acestea vor beneficia de o creștere optională, în raport cu valoarea lor și cu nivelul de contribuție plătit.

”Este vorba despre sporurile pentru care s-a datorat și plătit contribuție de asigurări sociale. Pentru acele sporuri avem termen de șase luni, începând cu 1 septembrie, pentru a le recalcula.

Noi îi spunem a doua recalculare, care se va face numai pentru persoanele care au avut astfel de sporuri, pentru acele sporuri se va beneficia de o altă creștere opțională, în raport cu valoarea lor, dar și cu nivelul de contribuție plătit”, a explicat șeful Casei Naționale de Pensii.

Daniel Baciu, pensii, Casa de Pensii, pensionari
SURSA FOTO: Facebook, Daniel Baciu

De ce nu sunt sporurile luate în considerare la pensii?

Daniel Baciu a mai explicat că sporurile cu caracter nepermanent nu sunt luate acum în calcul pentru că nu au frecvență de caracter permanent. În categoria veniturilor care nu sunt luate în considerare se numără:

  • al 13-lea salariu
  • acordul global
  • diferite prime și sporuri

El a mai spus că sporurile se vor lua în calcul de la 1 septembrie, pentru cei care vor ieși după 1 septembrie și nu numai.

Și pensionarii în plată vor beneficia de cea de-a doua recalculare, dacă este cazul.

”Sporurile se vor lua în calcul de la 1 septembrie, pentru cei care vor ieși după 1 septembrie, dar și pentru toți pensionarii în plată care fie au aceste sporuri în dosarele de pensie și nu mai trebuie să meargă să își ia aceste adeverințe, pentru că ele se află în dosar, și noi le calculăm din oficiu, iar cei care nu le au, vorbim de pensionarii în plată, trebuie să meargă să își obțină aceste adeverințe de la angajatorii pe unde și-au desfășurat activitatea.

Aceste sporuri sunt valabile și pentru pensionarii în plată, este foarte clar specificat în lege, că și pentru pensionarii aflați în plată cât și pentru viitorii pensionari”, a mai spus șeful CNPP

Amintim că pensiile au fost majorate la data de 1 ianuarie 2024. Atunci, valoarea punctului de pensie a crescut cu 13,8 procente, în raport cu rata inflației.

Autoritățile au mai precizat că aproximativ trei milioane de români vor primi mai mulți bani după recalcularea de la 1 septembrie.

Dacă, după recalculare, un pensionar iese cu o sumă mai mică, atunci el va primi suma care este cea mai benefică pentru el.