Moneda euro este supraevaluată, în prezent, cu cel puțin 10%, conform studiului Eurozone Forecast realizat de Ernst & Young. În principal pentru că investițiile din sectorul de afaceri al zonei euro sunt prognozate să scadă cu 2% în 2013, iar competitivitatea regiunii este lovită și de recesiunea de anul trecut. Analiștii Ernst & Young se așteaptă ca moneda europeană să coboare până la un nivel de 1,25 dolari până la sfârșitul acestui an, însă va depinde și de situația fiscală a SUA, care ar trebui să scape de incertitudini.

Cam așa se prezintă zona euro, de care România depinde într-un procentaj foarte mare, în războiul valutelor ce pare a fi cuprins întreaga lume. Principala problemă a europenilor este, paradoxal, Banca Centrală Europeană (BCE) și sistemul pe care l-au creat. Paradoxal, deoarece ar trebui să fie principalul atu în competiția economică globală.

Numai că BCE este limitată în a tipări bani fără acoperire, neavând libertatea unei bănci naționale cu un sistem fiscal integrat. Cum este cazul Federal Reserve, al Bank of Japan sau chiar al Băncii Naționale a României. Deși pe termen lung modelul BCE, bazat pe constrângeri fiscale și austeritate bugetară, ar trebui să fie câștigător, pe termen scurt lejeritatea SUA în ceea ce privește „producția“ de monedă este învingătoare.

Economiile mici pierd

În fapt, totul se reduce la capacitatea unei economii de a emite monedă și de a găsi cumpărători pentru emisiuni. Cu cât valuta este mai disponibilă, cu atât își reduce din valoare. Și, evident, cu sprijinul unei economii dezvoltate și stabile, nu se ajunge nici la hiperinflație sau la deprecieri masive și bruște ale monedei. Acesta este modelul SUA, iar succesul este aproape imposibil de copiat de vreo altă țară, deoarece vine la pachet cu o dominație incontestabilă în zona militară și diplomatică.

Elveția, o economie stabilă și cu creșteri peste cele ale SUA, are probleme tocmai din cauza stabilității. Francul elvețian este considerat monedă de refugiu de către investitori, iar politica monetară a băncii centrale, care nu emite monedă fără acoperire în economie, a făcut ca francul să fie mult supraevaluat. Chiar dacă Elveţia nu este o țară care să se bazeze masiv pe export, aprecierea fără fundament a monedei este dăunătoare. Spre exemplu, prin deflația care s-a situat la 0,2% în decembrie anul trecut și va continua și în 2013.

Deloc bine pentru elvețieni, care nu mai sunt competitivi nici în industrie, nici la export. Banca Centrală a Elveției a stabilit, încă de la sfârșitul lui 2011, că un raport optim pentru economie este de minimum 1,2 franci pentru un euro, însă cursul nu s-a mișcat semnificativ anul trecut. În prezent, se situează la 1,23 franci pe euro, dar acum se așteaptă și evoluția monedei unice europene pentru a vedea în ce direcție va merge francul.

O altă valută considerată de refugiu este yenul japonez. A cărei bancă centrală a decis să intervină agresiv pentru deprecierea propriei monede. Scăderea de 20% a yenului față de dolar și de euro a fost, însă, văzută ca „normală“ chiar și de către membrii G20, pe considerentul că tipărirea de monedă are ca scop relansarea economiei, și nu deprecierea cursului.

Războiul valutar este, în esență, un război comercial. Problema este că poate degenera în conflicte de altă natură atunci când este generalizat, iar principalii perdanți sunt tot consumatorii, adică populația fiecărei țări. De altfel, deși ajută exporturile să fie competitive, deprecierea monedei creează inflație, mai ales în economiile slab dezvoltate sau emergente.

China ține propria monedă sub un control absolut, piața nefiind liberalizată. Cum economia chineză se bazează aproape exclusiv pe export, menținerea unei monede subevaluate este cea mai bună soluție. Perdanții sunt statele importatoare, adică majoritatea celor dezvoltate,  SUA fiind unul dintre cele mai mari. Practic, China oferă SUA tratamentul pe care SUA îl oferă restului lumii.
Leul este stabil
O mare parte a războiului valutar global va fi decisă de americani. În funcție de cum va evolua economia SUA și de cum va fi rezolvată problema fiscală, dolarul se va aprecia sau nu față de restul monedelor. Iar o scădere a dolarului ar pune ordine în cam toate valutele lumii.
Leul nostru, în schimb, pare a fi extrem de stabil, în ciuda diferitelor declarații, care îl văd ba supraevaluat, ba subevaluat. Banca Națională nu s-a grăbit prea tare cu emiterea de monedă, iar blocajul din creditare ține lichiditatea la un nivel relativ redus. Cum nivelul din prezent, de 4,3-4,4 lei pentru un euro, pare să convină BNR, este de așteptat să nu avem parte de volatilitate ridicată în acest an.


20% este deprecierea monedei japoneze în doar câteva luni, după ce banca centrală a decis să tipărească monedă pentru a relansa economia

Pe măsură ce incertitudinile americane se risipesc, este de așteptat ca euro să se deprecieze din nou, până la 1,25 dolari/euro la sfârșitul acestui an.
Studiul Eurozone Forecast al Ernst & Young