Pe cine va vota Pro România în funcția de premier

Pe cine va vota Pro România în funcția de premier
Publicat de Valentina Drăgoi la 26 februarie 2020, 08:10

Liderul Pro România, Victor Ponta a vorbit luni seară despre decizia pe care luat-o partidul său privind votul pentru funcția de premier. Totodată, Ponta a menționat faptul că nu va susţine „un alt Guvern Orban, fără Orban”.

Pro România va vota un premier care nu aparţine niciunui partid, a fost anunțul făcut de liderul Pro România.

„Acum, sper în ceasul al 13-lea ca preşedintele să numească o persoană profesionistă, nepolitică. Dacă o ţine tot cu PNL şi de data asta, cu USR, cu Băsescu, cine o mai vrea pe acolo, e o mare greşeală. Să pună o persoană nepolitică, un profesionist care să-şi facă o echipă de profesionişti, nu miniştri care în fiecare moment, în loc să muncească pentru transporturi, sănătate, educaţie, se gândesc la partid şi unde îi pune partidul şi să încercăm să ameliorăm, să atenuăm rezultatele crizei în care ne aflăm. Aşa ceva noi, de la Pro România, o să votăm, orice altă formulă. Să o luăm de la capăt iar cu PNL am greşi total. Definiţia nebuniei este să faci mereu acelaşi lucru, aşteptând un rezultat diferit”, a afirmat Ponta la Antena 3.

Acesta a vorbit și despre președintele Iohannis, subliniind faptul că datoria preşedintelui este să nu pună interesul PNL înainte, ci al României.

„Am vorbi şi cu domnul Ciolacu de la PSD şi am spus: atenţie, nici vorbă, vine acum PSD, îşi pune miniştri; ar fi o mare greşeală. Partidele se ocupă de alegeri (…), noi ne luptăm pe candidaţi, programe şi ştim că la guvern este cineva care munceşte pentru România. Nu trece un alt guvern, vorbesc în numele Pro România, că nu votăm un alt Guvern Orban, fără Orban. Nu cred că trece alt guvern, iar datoria preşedintelui este să fie preşedinte al României, nu al PNL, să nu pună interesul PNL înainte, ci al României, care este de a avea un guvern de profesionişti, care să lase interesul de partid şi să acţionează într-o perioadă extrem de gravă pentru România”, a adăugat el.

Pro România susține un premier independent

Întrebat dacă partidul său susţine un premier independent cu un guvern pentru 6 luni care să pregătească parlamentarele din noiembrie, la termen, Ponta a răspuns afirmativ.

„Noi, cei de la Pro România, asta vom susţine”.

De asemenea, Victor Ponta a adăugat faptul că l-a atenţionat pe preşedinte şi pe liderul PNL încă din 23 octombrie 2019 că este o greşeală un Guvern PNL, menţionând că s-au pierdut 4 luni şi s-a ajuns la această concluzie.

„În 23 octombrie, acum 4 luni, am avut o întâlnire, întâi m-am văzut cu domnul preşedinte Iohannis şi apoi m-am văzut cu Orban şi le-am spus că este o mare greşeală să încerce să-şi pună un Guvern PNL, că nu au nici pregătire, nici suport politic, niciun program şi că vor ajunge la un dezastru. Atunci au cumpărat parlamentari cu japca şi au trecut Guvernul şi după 4 luni au ajuns tot la ce le-am zis. Dar în aceste 4 luni nu o să mai avem alegeri în 2 tururi, nu mai avem un guvern care să discute cel mai important lucru – criza sanitară produsă de epidemia de coronavirus, nu avem un guvern care să se bată pentru fonduri europene (…), nu avem un buget sustenabil, nu avem nimic, adică 4 luni de zile le-am pierdut pentru ambiţia domnului Orban şi a PNL ca să aibă un guvern care era clar de la început că nu va funcţiona”, a afirmat Ponta.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.