Lucrurile păreau simple până de curând: societăţile care doreau să împartă profiturile cu angajaţii lor erau libere să o facă. Exista aşa-numitul fond de participare la profit şi un cont în planul de conturi denumit în acest mod.

Era suficient ca, în momentul repartizării profitului net, una dintre destinaţii să fie fondul de participare la profit, astfel încât salariaţii să devină beneficiarii unor „dividende“.

De ce ar fi dorit acţionarii sau asociaţii unei companii să împartă câştigurile cu angajaţii lor? Printre altele, şi pentru că impozitarea acestor categorii de venituri urmează un regim fiscal mai favorabil. Conform actelor normative care reglementează contribuţiile sociale, participarea la profit nu intră, spre exemplu, în baza de calcul a contribuţiilor de asigurări sociale de stat şi a celor de şomaj.

Nu s-a pus problema, la modul foarte serios, dacă repartizarea profitului în favoarea salariaţilor este o modalitate legală de compensare a acestora pentru performanţele realizate. Şi, când spunem „legală“, ne gândim la o posibilă interdicţie legată de modul de funcţionare al societăţilor comerciale. Ei bine, nu, o astfel de interdicţie nu există. Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale lasă la latitudinea acţionariatului să decidă repartizarea profitului net pe destinaţii, cu respectarea totuşi a unor reguli.

Este de înţeles de ce nu a existat o analiză sau chiar o dezbatere pe marginea acestui subiect: mult prea puţine societăţi comerciale şi-au recompensat angajaţii sub forma participării la profit. Ne referim la sectorul privat. În cazul societăţilor cu capital majoritar de stat, lucrurile stau diferit, în sensul în care există obligaţia legală de a oferi angajaţilor o parte din profitul net, obligaţie instituită prin OG nr. 64/2001.

De altfel, un studiu recent realizat de către Fundaţia Europeană pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi muncă (European Foundation for the Improvement of Living and Working Conditions) scoate în evidenţă faptul că, odată cu finalizarea proceselor de privatizare prin acordarea de acţiuni salariaţilor, s-a manifestat în România, ca şi în celelalte ţări foste comuniste şi devenite ulterior membre UE, un interes tot mai scăzut pentru „participarea financiară“ a angajaţilor, fie sub forma participării la profit (profit-sharing), fie sub alte forme. La nivelul Uniunii Europene, există chiar o serie de recomandări în sensul promovării acestor scheme de recompensă, inclusiv prin acordarea unor facilităţi fiscale.

Ei bine, în România aceste facilităţi fiscale par să existe, aşa după cum precizam mai sus. Spunem „par“, deoarece Ministerul Finanţelor nu agreează ideea că în sectorul privat angajaţii ar putea fi beneficiarii unor venituri care să aibă un regim fiscal mai favorabil decât cel prevăzut pentru veniturile din salarii. Astfel, ei susţin că participarea la profit reprezintă plăţi făcute din fondul de salarii, orice s-ar înţelege prin asta.
Plecând de la această linie de interpretare, au modificat denumirea şi funcţiunea contului 424. Acesta, începând cu ianuarie 2008, poartă denumirea de „Premii reprezentând participarea salariaţilor la profit“ şi este un cont care merge în corespondenţă cu contul 641, reprezentând cheltuielile cu salariile.

Totuşi, dreptul acţionarilor de a  împărţi profiturile cu angajaţii rămâne. Şi nu neapărat sub forma unor prime plătite din „fondul de salarii“, ci printr-o repartizare directă din profit. Faptul că, dintr-odată, pare să nu mai existe posibilitatea de a reflecta în contabilitate această operaţiune, nu reprezintă o piedică reală. Aşa cum se afirmă, de altfel, în Ordinul nr. 1.752/2005 prin care se aprobă normele contabile, „funcţiunea conturilor nu este limitativă şi nu poate să constituie bază pentru înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare“. Altfel spus, societăţile comerciale pot găsi modalităţi de înregistrare în contabilitate a fondului de participare la profit, singura condiţie fiind aceea ca operaţiunea în sine să fie posibilă (a se citi legală).

În aceste condiţii, impozitarea veniturilor obţinute de către angajaţi cu titlu de participare la profit prezintă unele particularităţi. Ele sunt venituri din salarii în sensul prevederilor Codului fiscal, motiv pentru care ele fac obiectul impozitării cu 16%. În ceea ce priveşte plata contribuţiilor, există o serie de excluderi notabile, dintre care unele au fost precizate anterior. O analiză mai atentă trebuie făcută asupra contribuţiilor de asigurări de sănătate care, la prima vedere, ar fi datorate. Totuşi, pentru a avea o imagine completă asupra problemei, ar trebui avute în vedere obligaţiile fiscale pe care acţionarii sau asociaţii le au în legătură cu participarea lor la profit (respectiv dividendele încasate). 

Opinia expertului

Valeriu Zanfir, jurist
Participarea la profit a salariaţilor constituie o modalitate de remunerare, reglementată în mod diferit după calitatea angajatorului. Salariaţii din sistemul privat nu au o reglementare legală, ci numai una contractuală, stabilită prin contractul colectiv la nivel naţional pe anii 2007-2010 (CCMUN). Potrivit art. 42 alin. 2 din CCMUN, în categoria altor venituri salariale este inclusă şi cota-parte din profit ce se repartizează salariaţilor. Nivelul acestei cote de participare este diferenţiat tot în funcţie de angajator şi este de până la 10% în cazul societăţilor comerciale.

Prin urmare, salariaţii acestor societăţi au un drept eventual, dependent de convenţia colectivă încheiată la nivel de unitate. De asemenea, cota unică de 10% poate fi – potrivit principiului ierarhiei contractelor colective de muncă – modificată în sens superior prin convenţiile încheiate la nivel de ramură, de grup de unităţi sau de unitate.

Capital – Editia nr.13, data 2 aprilie 2008