Romaero, profit de 2,5 milioane lei în 2025, după recuperarea pierderilor din 2024 și 2025

Cristian Socol a precizat că Romaero a recuperat pierderi de 24,77 milioane lei în 2025 și peste 100 milioane lei în 2024. La momentul preluării mandatului în cadrul Ministerului Economiei, compania avea datorii de peste 780 milioane de lei, fără facturi de încasat și cu salarii neplătite de luni întregi.

El a menționat că prima măsură a fost schimbarea Consiliului de Administrație, a Directorului General și a Administratorului special. Aceste decizii au reprezentat începutul procesului de recâștigare a renumelui Romaero.

„Romaero a trecut pe profit! A înregistrat profit de 2,5 milioane de lei, după ce a recuperat pierderi de 24,77 milioane lei în 2025 și peste 100 milioane lei în 2024.

Când am preluat mandatul la Ministerul Economiei Romaero avea datorii de peste 780 milioane de lei și nicio factură de încasat, salariile nu erau plătite cu lunile. Am schimbat imediat Consiliul de Administrație, Directorul General si Administratorul special. Și așa a început bătălia pentru recâștigarea renumelui Romaero”, a scris Socol într-o postare pe Facebook.

Intrarea în insolvență, soluția pentru evitarea falimentului

Potrivit lui Socol, intrarea în insolvență a fost o decizie obligatorie. Pierderea inițială a unui proces în valoare de 16 milioane de dolari ar fi dus la blocarea conturilor, executări și, cel mai probabil, faliment. Ulterior, procesul a fost câștigat, ceea ce, spune el, arată importanța unei echipe care apără bine compania în instanță.

În opinia sa, insolvența a adus și provocarea de a menține încrederea partenerilor. Acest lucru a fost posibil prin implicarea acționarului majoritar, Ministerul Economiei, în dialogul cu companiile multinaționale cu care Romaero avea contracte.

„Intrarea în insolvență a fost o decizie obligatorie în contextul pierderii în prima instanță a unui proces cu valoare de 16 milioane de dolari și care ar fi dus la blocarea conturilor, executări și cel mai probabil faliment. Ulterior procesul a fost câștigat. Și asta se întâmplă când ai o echipă care ține cu compania și care se apară bine în instanță.

Însă intrarea în insolvență a adus noi provocări pentru a convinge partenerii/clienții să își mențină încrederea în Romaero. Și am reușit inclusiv prin implicarea acționarului majoritar (ministerul economiei) în dialogul cu reprezentanții companiilor multinaționale cu care aveam contracte”, a mai precizat acesta.

cristian socol
SURSA FOTO: Captură YouTube

Compania are în prezent contracte active pe producție și mentenanță

Cristian Socol a explicat că Romaero are în prezent contracte și capacitate de execuție, fie proprie, fie împreună cu parteneri, în trei domenii: producția de componente, mentenanța avioanelor comerciale și mentenanța avioanelor militare.

El a evidențiat că ultimul contract semnat, cel cu Wizz Air, oferă siguranță lucrătorilor din Romaero pentru o perioadă de cinci ani. În același timp, a atras atenția asupra caracterului ciclic al activităților de mentenanță, arătând că acestea se intensifică toamna, după perioada verii, când aeronavele sunt folosite mai mult.

„Astăzi, Romaero are contracte în derulare și capacitate de execuție, proprie sau împreună cu parteneri pe cele trei domenii de activitate: producția de componente, mentenanță avioanelor comerciale și mentenanța avioanelor militare.

Ultimul contract semnat cel cu Wizz Air va aduce siguranță lucrătorilor din Romaero pentru o perioadă de 5 ani.

Noua conducere a ministerului economiei a început schimbarea echipei cu care am lucrat, a lui Dan Butunoi din administrator special și probabil și a lui Bogdan Costaș, Director general. Nu comentez decizia de oportunitate pentru că ea aparține ministrului. Mă deranjează însă manipularea grosolană a #adevărului prin declarații care nu țin cont de ciclicitatea activității de întreținere a avioanelor. Toată lumea din domeniu știe că vara avioanele zboară intens pentru că este perioada concediilor și numărul de pasageri este mai mare, iar mentenanța începe toamna. Așa se va întâmpla și cu contractul Wizz Air”, a mai spus Cristian Socol.

Romaero, un actor strategic, care poate recâștiga statutul de brand național

Profesorul de economie a subliniat că orice declarație negativă despre performanța unei companii la care statul este acționar poate duce la pierderea credibilității și la pierderi financiare.

El a afirmat că speră ca Romaero să continue drumul început pentru a redeveni un brand național asociat cu performanța, având și o componentă strategică importantă.

„Sper ca Romaero să își continue drumul început de a redeveni un brand național sinonim cu performanța, cu atât mai mult cu cât are și o componentă strategică importantă.

Noi am fost încăpățânați să construim avioane și nu blocuri. Și iată, Romaero este pe profit, există management performant și în companiile unde statul este acționar majoritar”, a mai transmis profesorul universitar de economie Cristian Socol în postare.