"Suntem convinşi că atât coaliţia pe care o avem, dar şi în Parlamentul României, vom avea sprijinul colegilor parlamentari. Două proiecte necesare României şi cred că putem să le trecem, fiindcă România are nevoie de aşa ceva. (…) Noi avem chiar şi un protocol semnat în 2012, când noi am dat 33 de voturi pentru guvernul Ponta, după ce am dat toate voturile, mai puţin unu pentru guvernul Ungureanu. Am fost singurii care am dat 32 de voturi din 33 pentru guvernul Ungureanu, fiindcă niciodată nu dăm jos un guvern din care facem parte, şi am făcut parte din guvernul Boc, Ungureanu şi din guvernul Ponta. Noi atunci nu am cerut nimic când am votat guvernul Ponta, am avut doar un protocol şi îl avem în vigoare de susţinere a acestor iniţiative legislative", a declarat Gabriel Oprea, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul UNPR.

În mai 2012, deputaţii au respins o propunere legislativă a parlamentarilor UNPR privind taxa de solidaritate.

Secretarul general al UNPR, Neculai Onţanu, a argumentat necesitatea reluării în dezbatere şi adoptării unei legi privind taxarea marilor averi (peste 450.000 de euro).

"Într-o societate normală, pentru a asigura trăinicia, toţi membrii ei trebuie să participe, în mod solidar, la efortul de dezvoltare a societăţii. Dacă aşa este normal să fie, atunci, deopotrivă, cei care dezvoltă afaceri importante în interiorul societăţii trebuie să participe împreună cu ceilalţi cetăţeni la efortul de realizare a unei societăţi predictibile şi, în acelaşi timp, a unei societăţi sustenabile. Tocmai de aceea, UNPR a promovat şi promovează o lege prin care să se realizeze un efort comun al membrilor societăţii la efortul de dezvoltare. Până acum, efortul de dezvoltare al crizei a fost suportat, din păcate, doar de unele categorii sociale – salariaţi şi pensionari", a spus Onţanu.  Agerpres