Una dintre ideile avansate în ultima vreme, aceea că anul viitor va fi, din punctul de vedere al investiţiilor străine directe, un an al greenfield-ului se justifică doar parţial.

Într-adevăr, marea privatizare s-a cam încheiat, dar 2007 va aduce un număr însemnat de achiziţii în sectorul privat şi o temperare a creşterii investiţiilor străine directe de tip greenfield. Privind cifrele furnizate de Agenţia Română pentru Investiţii Străine (ARIS), e uşor de observat că, încă din acest an, investiţiile greenfield au câştigat semnificativ teren, ca valoare, în faţa investiţiilor străine directe efectuate prin preluarea de active (brownfield). În conformitate cu legea privind investiţiile directe cu impact semnificativ în economie, în primele zece luni ale acestui an, din valoarea totala a investiţiilor asumate, de 1,227 de miliarde de dolari, 802 milioane au fost investiţii greenfield, ceea ce reprezintă 65,3% din valoarea totală a investiţiilor, spun oficialii ARIS.

Din aceleaşi date reiese că principalele investitţii greenfield pe care România le-a atras în ultimi trei ani, INA Schaeffler, Renault, Egger, Calsonic şi Real International Holding, toate depăşind o valoare de 100 de milioane de dolari, au generat 4.500 de locuri de muncă. Putem să ne aşteptăm la investiţii similare ca „greutate“ şi anul viitor? Da, dar creşterea, atât în volum, cât şi în valoare, a acestora se va tempera, iar raportul acestora comparativ cu preluările de active s-ar putea diminua.

„De cel puţin jumătate de an, semnalul că România are o capacitate redusă de absorbţie a investiţiilor începe să producă efecte“, spune Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România. „Investiţiile s-au concentrat în marile oraşe, ceea ce a dus la creşterea semnificativă a costurilor de producţie, la scumpirea forţei de muncă în zonele respective, fapt ce face România mai puţin atractivă“, adaugă Pogonaru.
Totuşi, există un interes încă destul de mare pentru relocarea unor activităţi ale unor companii din Europa de Vest în România. Dar, potrivit preşedintelui AOAR, sume importante vor veni în România din majorările de capital pe care le vor efectua companiile care deja au investiţii de tip greenfield.
Care ar fi soluţia pentru ca România să rămână la fel de atractivă pentru investitorii decişi să construiască aici o afacere de la zero? Dezvoltarea unei infrastructuri care să permită accesul facil şi în alte zone, cu costuri ale forţei de muncă mai scăzute.
În schimb, Pogonaru pariază pe o creştere a investiţiilor străine prin achiziţii. „Principala ţintă vor fi toate companiile privatizate prin metoda MEBO, la care limita celor zece ani de exercitare a controlului de către PAS a trecut“, explică acesta.
În plus, în favoarea creşterii valorii şi numărului investiţiilor efectuate prin achiziţii în faţa celor „de la zero“ pledează şi un alt argument. „Multe companii mari aveau deja banii pregătiţi dar climatul investiţional perceput ca fiind ceva mai nesigur
le-a oprit să facă aceste investiţii în România“, apreciază Lucian Albu, directorul Institutului de Prognoză al Academiei Române. „Investiţiile greenfield erau percepute, totuşi, ca fiind mai sigure pentru marii jucători. După aderare, când regulile jocului vor deveni aceleaşi pentru toată lumea, pe de o parte volumul investiţiilor va creşte, chiar dacă se pierd anumite facilităţi, pe de altă parte, şi companiile ţintă ale unor posibile achiziţii vor fi percepute ca fiind mai sigure şi aliniate la aceleaşi reguli de joc“, conchide Albu.
Totuşi ar fi o problemă. Potrivit unor voci din piaţă, marea privatizare a utilităţilor, care ar atrage investitori semnificativi interesaţi de preluarea companiilor energetice, va fi amânată, dacă nu stopată. Dacă ne luăm după recentele declaraţii venite dinspre Cotroceni, România va renunţa la o sumă importantă care ar veni ca aport de capital străin în economie, cel puţin în prima jumătate a anului viitor. 

Greenfield achiziţii

SIGUR Investiţiile derulate de la zero sunt percepute ca fiind mai sigure de către marile companii care îşi relochează activităţi în România sau decid să intre pe piaţa autohtonă pentru că astfel pot juca după aceeaşi regulă a jocului cu care sunt obişnuite, sau o pot chiar dicta.

FACILITĂŢI Acesta a fost ultimul an în care investiţiile cu impact semnificativ în economie s-au bucurat de anumite facilităţi fiscale. Totuşi, analiştii economici apreciază că investiţiile de la zero vor atrage încă resurse importante, dar prin majorarea de capital a investiţiilor deja existente.
COMPENSARE Chiar dacă creşterea investiţiilor străine directe de tip greenfield se va tempera, e de aşteptat un avans al capitalului intrat în ţară prin achiziţii, care acum sunt percepute ca fiind mai sigure, după alinierea la regulile europene ale jocului. În total, Institutul de Prognoză al Academiei avansează un volum al investiţiilor străine între nouă şi zece miliarde pentru 2007.

INFRASTRUCTURA va rămâne principalul obstacol în calea atragerii investitorilor puternici. Din păcate, eliminarea anumitor facilităţi va lovi şi în derularea principalelor proiecte de dezvoltare a infrastructurii.

Proiecte

«Investiţiile s-au concentrat în marile oraşe, ceea ce a dus la creşterea semnificativă a costurilor de producţie, la scumpirea forţei de muncă în zonele respective, fapt ce face România mai puţin atractivă.»

Florin Pogonaru, preşedinte AOAR