Parcare la suprapreț în București. Șoferii plătesc și cu 20% mai mult. Greșeala încurajată de Primărie

Parcare la suprapreț în București. Șoferii plătesc și cu 20% mai mult. Greșeala încurajată de Primărie

SURSA FOTO: Facebook, Primăria Sectorului 6 - șofer amendat

Publicat de Iulian Luca la 23 august 2025, 12:01

Pe panourile din parcările cu locuri albastre din Capitală tariful este de 5 lei pe oră. În realitate însă, mulți șoferi plătesc cu peste 20% mai mult, în funcție de metoda de plată. Diferența vine din comisioane și din cursurile valutare folosite de operatori.

Poți să plătești și cu 20% mai mult pentru o oră de parcare

Șoferii au libertatea de a alege metoda de plată, dar trebuie să fie atenți la costurile reale. Plata prin SMS sau prin aplicații private poate adăuga un comision semnificativ peste tariful afișat oficial.

Practic, o oră de parcare afișată la 5 lei poate ajunge să coste cu peste 20% mai mult, transformându-se într-o „taxă de neatenție” pentru cei care nu verifică detaliile.

Din 2018, parcagiii erau singurii care încasau taxa de parcare. Un an mai târziu a fost introdusă plata prin SMS și prin aplicația companiei municipale Parking București. Abia în 2021 a apărut parteneriatul cu aplicația privată amparcat.ro.

Până în 2022, parcagiii au rămas principala sursă de încasări. Începând cu 2023, însă, plata prin SMS și aplicații a devenit dominantă, tendință confirmată și în 2024 și 2025.

În prima jumătate a acestui an, din totalul de aproape 44 milioane de lei încasați de CM Parking SA, 37% au venit din plata prin SMS și 58% din aplicațiile Parking București și Am Parcat.

Costuri diferite în funcție de metoda de plată

La parcagiu, la parcometru și prin aplicația Parking București tariful rămâne de 5 lei pe oră. Diferențele apar atunci când șoferii aleg metode alternative:

  • Plata prin SMS: costul unei ore urcă la echivalentul a 1,31 euro, cu o treime mai mult decât prețul oficial. Conversia în lei depinde de cursul folosit de operatorul de telefonie, ceea ce poate genera costuri suplimentare. Pentru două ore, suma poate ajunge la peste 12,2 lei, adică cu peste 22% mai mult față de plata clasică.

  • Aplicația AmParcat.ro: afișează tariful de 5,95 lei pe oră, ceea ce înseamnă aproape 11,9 lei pentru două ore.

Astfel, deși tariful oficial rămâne 5 lei, unii șoferi ajung să plătească mai scump doar pentru că aleg o metodă diferită de plată.

De ce este promovată aplicația privată pe panourile companiei municipale

Întrebată de spotmedia.ro de ce promovează aplicația AmParcat.ro pe panourile sale, deși are propria aplicație care nu percepe costuri suplimentare, Compania Municipală Parking SA a explicat că aplicația privată are acoperire națională și funcționalități suplimentare.

Oficialii susțin că unii șoferi ar prefera să folosească aceeași aplicație în mai multe orașe, chiar dacă plătesc mai mult.

Din punct de vedere comercial, această alegere oferă însă un avantaj considerabil aplicației private, care apare pe panourile oficiale din parcările Bucureștiului, în ciuda costurilor mai mari suportate de șoferi.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.