Panică totală la PRO TV. La un pas de incendiu, chiar în timpul emisiunii: “Iei foc! Pompieri!”
Sursă: PRO TV
Momente fără precedent în platoul Masterchef de la Pro Tv. Un concurent a fost la un pas să ia foc, într-un moment tensionat care a fost nevoie de implicarea chefilor. Este vorba despre fratele lui Kamara, care a fost la distanță de o tragedie.
Panică totală la Pro Tv, în platou Masterchef. Un un incediu ar fi putut izbucni în timpul emisiunii. Într-o clipă de neatenție, din plita lui Musty Camara, fratele lui Kamara, a ieșit fum. „Nu e fum fără foc” a explicat apoi concurentul, după ce lucrurile au reintrat sub control.
În momentul în care preparatul său era aproape gata, Musty a greșit la partea de siguranță în bucătărie, pentru că mai avea puțin și lua foc, cu șorț cu tot. Chef Foa a intervenit imediat, în momentul în care flăcările s-au înălțat deasupra plitei și i-a alertat pe cei din jurul său.
„Musty, iei foc!! Pompieri!! Stingeți-i focul”, a strigat Chef Foa.
În replică, chef Radu Dumitrescu a răspuns amuzat. „Ai și efecte speciale (…) doar fumul o să te ajute să mergi mai departe” a replicat acesta. „Nu e fum fără foc” a explicat apoi, în pauză Musty, ridicând din umeri.
De menționat este faptul că cei trei concurenți, Musty Camara, Andreea Farcaș și Alin Marinică au gătit mușchi de vită, însă la final doar unul a plecat cu șorțul MasterChef acasă.
Cum au surprins juriul concurenții de la Masterchef
Deși Musty era încrezător, nu se aștepta ca lucrurile să se întâmple într-o astfel de manieră. „Eu cred că o să ceară bis la mâncarea mea! Așa sper!”, spunea Musty înainte de a ajunge în fața juraților cu preparatul său.
În ciuda eforturilor depuse, la început însă, Andreea Farcaș n-a fost încântată de ceea ce a găsit sub cutie. „Nu obișnuiesc să gătesc vită!”, a mărturisit ea. Pe de altă parte, jurații au apreciat foarte mult efortul acesteia.
La rândul său, Alin Marinică a fost plin de emoții în momentul în care a ajuns cu preparatul în fața chefilor. El a pregătit mușchi de vită la cuptor și ficat cu mango, iar Chef Foa a fost mai mult decât încântat de preparatul acesteia.
„Tu ai greșit cel mai puțin în seara asta!”, i-a spus Chef Foa. Ulterior, datorită preparatului său, Alin și-a păstrat locul în competiție.
De cealaltă parte însă, chef Radu Dumitrescu nu a fost chiar atât de încântat de preparatele concurenților „Sentimentul general pe care îl avem este dezamăgire!”, a tras concluzia chef Radu Dumitrescu.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





