Peste 200 de localnici din Băile Tuşnad au participat vineri seara la un marş prin care au dorit să atragă atenţia asupra situaţiei disperate în care se află, în contextul în care urşii sunt prezenţi în staţiune în fiecare zi, intră în case, în pensiuni, sau merg pe străzile din oraş.

Oamenii s-au adunat la pârtia de schi din staţiune, acolo unde, în cursul zilei de vineri, mai mulţi turişti au filmat o ursoaică cu pui aflată în căutare de hrană.

Mulţi dintre protestatari purtau în mâini ursuleţi de pluş sau postere cu numele oraşului Băile Tuşnad, suprapus peste o imagine cu un urs.

De asemenea, au fost afişate mai multe bannere pe care se putea citi: „Orice persoană are dreptul la libertate şi siguranţă”, „Susţinem iniţativa domnului ministru Tanczos Barna privind iniţiativa rapidă în cazul urşilor periculoşi” sau „Urşi în pădure, nu la mine în casă”, transmite Agerpres.

„Este un protest de disperare”

Primarul oraşului Băile Tuşnad, Butyka Zsolt, vorbeşte cu oamenii, îi încurajează şi apoi îşi exprimă neputinţa în faţa presei. Spune că situaţia e disperată, oamenii sunt speriaţi, turiştii nu mai vin în staţiune.

„Este un protest paşnic, un protest de disperare, pentru că în ultimele trei luni deja am ajuns că nu mai putem să ieşim din case sau să ne trimitem copiii la grădiniţă sau să mergem normal la serviciu. Din păcate, hârtiile ajung la Bucureşti, nu ne aude nimeni şi facem un marş să se vadă că suntem terorizaţi, trăim închişi între urşi şi toată lumea e disperată, e terorizată. Deja imediat nu mai avem nici turişti, pentru că majoritatea anulează rezervările, nu mai vin în oraş. Cei care voiau să vină, să meargă prin pădure, să alerge, să facă sport, ei nu mai vin pentru că nu au unde să alerge sau să plimbe în siguranţă”, spune primarul.

Oamenii vorbesc între ei, ascultă recomandările iniţiatorilor protestului şi ale jandarmilor, cei care le sunt alături de câte ori urşii vin în staţiune, pentru a alunga animalele în afara localităţii.

Toţi cei prezenţi spun că au ajuns la capătul răbdării şi, chiar dacă urşii au fost prezenţi tot timpul în staţiune, situaţia a devenit acum de nesuportat.

„Avem probleme multe cu urşii, în fiecare noapte vin, intră, nu putem să dormim. Mi-a omorât 16 păsări, de atunci aşteptăm să ne dea despăgubire, ne-au promis, dar nu ne-au dat nimic. Numărul urşilor e foarte mare, primim mesaje Ro-Alert, ne trezesc în fiecare noapte şi trebuie să ies, câinii latră, nu putem dormi”, spune Szocs Jozsef, un localnic din Băile Tuşnad.

„Nu e ceva normal să trăim cu urşii”

Un alt bărbat completează: „Nu e ceva normal să trăim cu urşii, intră în case, la frigider, nu putem să trăim aşa. Nu cred că se rezolvă, dar ce pot să fac eu, fac, restul trebuie să facă politicienii. Noi facem ce putem, dar asta nu ajunge”.

Printre localnici se numără şi Molnar Csilla, o femeie din oraş căreia un urs i-a distrus gardul gospodăriei şi i-a ucis câinele.

„Mă aflu aici pentru că eu trăiesc sub pădure şi ursul deja mi-a făcut destule probleme şi încă nu am primit nimic de la nimeni. Gardul l-a distrus, încă nu a intrat în casă, dar câinele mi l-a mâncat. Noi avem treabă cu urşii care intră în case, nu cu alţi urşi. Nu mai dormim, zilnic primim mesaje Ro-Alert. Eu nu mai aştept nimic, nimeni nu ne ia în seamă, dar pentru liniştea mea sufletească am venit aici”, spune Molnar Csilla.

La doi paşi de ea se află un bărbat care ţine în mână un ursuleţ de pluş şi un steag al Uniunii Europene.

„Acest ursuleţ de pluş este o femelă şi ştim că deja că femelele, mai nou, fată patru ursuleţi. Şi din acei patru ursuleţi, peste un an se fac patru urşi mari, cu care trebuie să ne luptăm noi. De 20 ani ne luptăm cu urşii. Vin, ne intră în casă, sperie şi musafirii, nu mai vine nimeni în Băile Tuşnad. Eu fac şi taximetrie şi lumea e nemulţumită la maxim, noaptea mă sună oamenii să îi duc pe o distanţă de 300 de metri. Nu există noapte în Băile Tuşnad, de vreo trei luni de zile, să nu intre în vreun imobil. (…) Se spune că noi am intrat în habitatul lor. De ce nu vin lupii, de ce nu vin alte animale jos, numai urşii? Aici e problema noastră esenţială, nu poţi să mergi cu maşina noaptea, sare la maşină, e un pericol extraordinar. Cine nu trăieşte aici, nu ştie”, se plânge Nicolae Oprea.

El crede că ideea ministrului Mediului, Tanczos Barna, privind intervenţia rapidă în cazul urşilor „este excepţională”, pentru că numărul urşilor a crescut foarte mult.

„Să se hrănească urşii în pădure, nu în localitate”

Printre manifestanţi s-a numărat şi Szafta Tibor, care ţine în mâini fotografia unui tânăr din oraş, care în primăvară a fost atacat de urs în zona Gării. Vorbeşte puţin, dar ţine să sublinieze: „Noi nu vrem altceva decât să se rezolve situaţia şi o singură soluţie ar fi să se hrănească urşii în pădure, nu în localitate”.

Un bătrân, cu un buchet de flori în mâini, mărturiseşte că a pornit spre cimitir pentru a se reculege la mormântul cuiva drag, dar se va alătura marşului, pentru că situaţia nu mai poate continua aşa.

„Vine ursul în fiecare seară. Nu prea mai ieşim din casă, dacă a venit seara, nu ieşim, dar el merge şi ziua. În pădure la cules de ciuperci nu mai avem curaj să mergem, că putem să ne întâlnim cu el peste tot”, spune Sallosi Anton.

Printre participanţii la marş s-a aflat şi preotul ortodox din Băile Tuşnad, Vasile Budeanu, care spune că enoriaşii sunt supăraţi de prezenţa urşilor, care este neplăcută şi pentru turiştii care vin în staţiune.

„Enoriaşii sunt destul de supăraţi, pentru că atâta timp cât le intră în curte şi în casă e neplăcut şi situaţia asta nu e un lucru bun pentru nimeni. Turiştii sunt cei mai speriaţi, pentru că ei vin din alte zone, unde nu au contact cu astfel de animale şi le este foarte frică, în primul rând, de situaţia care se creează, mai ales seara. Omul vine în staţiune, vrea să se plimbe seara, pe răcoare, să facă un tur al staţiunii şi de frica urşilor sunt nevoiţi să rămână închişi la camere de cazare”, a afirmat părintele paroh Vasile Budeanu.

După ce ascultă recomandările iniţiatorilor protestului, legate de contextul pandemic, oamenii se împart în două grupuri şi pornesc într-un marş paşnic, care străbate întreaga staţiune. În spatele lor se formează coloane de maşini, dar toată lumea e calmă. De pe margine, turiştii îi susţin, ba chiar ar vrea să se alăture protestului.

„În fiecare seară primim mesaje Ro-Alert”

„Suntem din judeţul Dolj, în fiecare seară primim mesaje Ro-Alert şi am vrea şi noi să participăm şi să spunem: „Vrem staţiune fără urşi!”. După ora 8.30, 9.00 seara nu mai ieşim din camere, iar în drumeţie nu găseşti cu cine să mergi. De când tot caut, în 16 zile nu am găsit pe nimeni cu care să merg, toţi se tem de urs”, a spus un turist venit la tratament în staţiune.

Un alt turist, din judeţul Cluj, mărturiseşte că jumătate din vacanţa lui a fost compromisă din cauza prezenţei urşilor.

„Aseară m-am întâlnit un urs de 500-600 de kilograme, era la 150-200 de metri în spatele hotelului. E pericol, nu putem ieşi în drumeţii, nu se poate cu urşii în spatele tău. Am venit în vacanţă şi am pierdut jumătate din vacanţă”, a spus bărbatul.

Localnicii participanţi la protest ajung la marginea oraşului şi îşi continuă apoi marşul, făcând cale întoarsă către pârtia de schi.

Acolo, cei prezenţi au semnat o petiţie care va fi trimisă la conducerile mai multor instituţii, de la Preşedinţia României, Guvern, Senat, Ministerul Mediului, Avocatul Poporului şi Academia Română, până la Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean Harghita.

În document se prezintă situaţia din Băile Tuşnad, care „este frecventat în mod regulat de către urşi, atât în timpul nopţii”, fapt care generează panică atât în rândul populaţiei cât şi al turiştilor din staţiune. De asemenea, se arată că apariţia acestor animale este „tot mai accentuată” în ultima perioadă şi nu mai ţin cont de gardurile electrice amplasate, de uşile şi geamurile încuiate, dar nici de prezenţa câinilor sau chiar oamenilor.

„Urşii intră în curţi, case, grajduri, magazine, pensiuni, hoteluri, provocând uriaşe pagube materiale şi totodată panică în rândul populaţiei. În plus de asta, în decursul ultimilor ani au fost atacate trei persoane de către carnivori, acestea scăpând, din fericire, doar cu răni uşoare şi o sperietură zdravănă. Văzând cele arătate, subsemnaţii, semnatari ai prezentei petiţii, declarăm că situaţia este demult scăpată de sub control, iar toţi locuitorii oraşului Băile Tuşnad suntem disperaţi, plini de frică şi furie, îngrijoraţi până peste măsură în cea ce priveşte vieţile noastre, ale copiilor noştri, precum şi bunurile agonisite de-a lungul unei vieţi prin trudă şi sudoare”, se arată în petiţie.

De asemenea, semnatarii documentului consideră că le sunt îngrădite drepturile reglementate de Constituţia României, respectiv dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, inviolabilitatea domiciliului şi a reşedinţei, dar şi garantarea şi ocrotirea proprietăţii private.

Se solicită găsirea reglementărilor legale prin care să se rezolve problema generată de urşi

„În acest moment zero, până nu se întâmplă vreo tragedie mai mare, vă solicităm respectuos să sprijiniţi şi să urgentaţi aprobarea reglementărilor privind intervenţiile de extragere a urşilor, chiar prin împuşcarea acestora”, se arată în finalul petiţiei.

După semnarea petiţiei, oamenii se îndreaptă fiecare spre casele lor, dar nu trece mult timp şi primesc din nou mesaje Ro-Alert care semnalează prezenţa a trei urşi în zona unui hotel şi pe o stradă din staţiune. La faţa locului s-au deplasat echipaje ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi de la Serviciul de Ambulanţă.

Prezent la locul unei intervenţii de alungare a urşilor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita, Gheorghe Suciu, a spus că până în prezent au fost înregistrate 201 apeluri care semnalau prezenţa urşilor în localităţi, dintre care 102 din Băile Tuşnad, aceste apeluri fiind primite prin numărul de urgenţă 112. De asemenea, la Băile Tuşnad, a mai spus Gheorghe Suciu, pe lângă apelurile la 112, sunt situaţii destul de dese în care jandarmii intervin fie din proprie iniţiativă, pentru că observă prezenţa ursului, fie la solicitarea directă a turiştilor ori a cetăţenilor din oraş.

Sursa foto: Dreamstime