Pandemia de COVID-19 a fost benefică pentru jucăriile Lego. Vânzările au crescut semnificativ

Pandemia de COVID-19 a fost benefică pentru jucăriile Lego. Vânzările au crescut semnificativ
Publicat de Valentina Drăgoi la 2 septembrie 2020, 14:10
Din cuprinsul articolului

Pandemia de coronavirus a debutat la începutul acestui an, răspândindu-se în mod alert pe tot globul. Multe persoane au fost nevoite să stea fie în izolare, fie în carantină, iar cea mai bună alegere în cazul familiilor pentru a trece timpul mai ușor au fost jucăriile lego.

Potrivit Reuters, în prima jumătate a acestui anm vânzările de jucării Lego au crescut cu 14%, în condiţiile în care familiile izolate la domiciliu în perioada carantinei au petrecut mai mult timp jucându-se, a anunţat miercuri producătorul danez de jucării, informează agerpres.

Totodată, vânzările către consumatori au crescut cu 14% în primul semestru, veniturile companiei s-au majorat cu doar 7%, până la 15,7 miliarde coroane daneze (2,5 miliarde dolari). Diferenţa dintre veniturile companiei şi vânzările către consumatori se datorează faptului că retailerii şi-au folosit stocurile existente pentru a face faţă cererii, în timp ce Lego a fost obligat să oprească, temporar, uzinele din Mexic şi India.

Vânzările online a explodat

În contextul în care restricțiile impuse de autorități au dus la închiderea tuturor celor 616 magazine Lego din întreaga lume , compania a putut să compenseze prin creşterea vânzărilor online, astfel că profitul operaţional a crescut cu 11%, până la 3,9 miliarde coroane. Lego a precizat că în prezent aproape toate magazinele sale sunt deschise.

După ce anul trecut şi-a majorat investiţiile în e-commerce şi site-ul online, Lego a informat că numărul de vizitatori s-a dublat ajungând la 100 de milioane în primele şase luni din 2020.

„Am înregistrat evoluţii foarte pozitive în timpul carantinei când familiile au început să se joace împreună cu seturile Lego”, a declarat directorul general Niels Christiansen. „Am văzut cum această tendinţă a continuat chiar dacă oamenii au început să revină la muncă şi la şcoală. Aşa că nu este vorba doar de ceea ce s-a întâmplat în cele două luni când toată lumea a stat în casă”, a apreciat Christiansen.

Lego este cunoscut pentru „cărămizile” sale de plastic colorate și concurează cu Mattel, producătorul păpuşilor Barbie, şi Hasbro.

Istoria pieselor Lego este legată de inventatorul său, Ole Kirk Kristiansen, un tâmplar din Billund, centrul regiunii Jutlandia, care a trecut la lumea jucăriilor inspirat de versiunile în miniatură ale mobilei pe care a început să le creeze la sfârşitul anului 1920 pentru a reduce costurile. Kristiansen a fondat Lego în anul 1932, numele provenind de la îmbinarea primelor două litere din cuvintele daneze ‘leg godt’ (‘joacă bine’), fără să ştie că în limba latină ‘lego’ înseamnă ‘eu îmbin’.

Lego Group este prezent în peste 130 de ţări. Filiala din România a grupului a fost înfiinţată în anul 2011, dar şi-a început oficial activitatea la 1 ianuarie 2012. Lego deţine o cotă de 30% pe piaţa de jucării din România

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.